Senatori cu pușca în mână: Păsările și urșii rămân în bătaia focului

Două proiecte controversate de modificare a legii vânătorii cu privire la cotele pentru păsări și de intervenție în cazul urșilor au trecut luni prin Senat, care a respins cererile de reexaminare ale președintelui Klaus Iohannis.

Inițiativa care modifică Legea vânătorii elimină cotele de vânătoare sezoniere și permite introducerea de cote zilnice per vânător pentru păsări. Deși mai multe organisme, precum Consiliul Economic și Social, Societatea Ornitologică din România, Agent Green, dar președintele și o parte din opoziție, s-au opus acestei inițiative a deputatului minorității bulgare Georghi Nacov, senatorii au trecut cu indiferență peste argumentele acestora.

Cu 82 de voturi pentru, 22 contra și trei abțineri, recererea șefului statului a fost respinsă.

Chiar dacă cererea de reexaminare privind păsările a fost adoptată de senatori, ea va merge la Camera Deputaților către votul final, iar apoi la președinte la promulgare.

Față de această reglementare, apreciem că ipoteza normativă ce permite desfășurarea activității de vânătoare prevăzute la art. 24 din lege „fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare” ar putea conduce la imposibilitatea preconizării impactului real al vânătorii asupra efectivelor speciilor vânate, putându-se ajunge la dezechilibre majore în rândul populațiilor de păsări admise la vânătoare, prin vânarea excesivă a unor specii, mai ales că unele dintre acestea sunt încadrate la nivel global sau european la categoria Vulnerabile (VU) sau la categoria Aproape amenințate (NȚ), potrivit statutului de periclitare al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (lUCN)”, se arată în cererea de reexaminare a președintelui.

Reprezentantul SOR, Dan Hulea, a atrăgea atenția cu privire la această lege într-un interviu pentru Green Report: Avem nevoie de studii științifice privind productivitatea și mortalitatea anumitor specii de păsări în baza cărora să atribuim cote de vânătoare

USR a atacat această lege la Curtea Constituțională, însă fără succes: CCR a decis că Legea care stabilește cote zilnice de vânătoare pentru păsări e constituțională. Președintele poate cere reexaminarea

Inițiatorul, Gheorghi Nacov, mulțumea plenului pentru că „le permite vânătorilor să își facă datoria”. Parlamentarii au adoptat cotele zilnice de vânătoare pentru păsări. Inițiator: „Vă mulțumesc în numele vânătorilor că ne-ați dat ocazia să ne îndeplinim obligația legală”

Pe același subiect: Păsările migratoare în pericol! Cotele anuale se elimină, vânătorii primesc cote zilnice

Reexaminarea privind intervenția la urs, respinsă și ea

În ceea ce privește Ordonanța Guvernului cu privire la intervenția în cazul urșilor agresivi, cererea de reexaminare a președintelui remarca că eliminarea sintagmei cu privire la intervenția în intravilan, permițând astfel acțiunile în extravilan, ar putea duce la abuzuri.

Apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri”, se arăta în cererea de reexaminare a președintelui.

Un al doilea punct din cererea de reexaminare, viza modificarea unor chestiuni de drept penal prin Legea specială a vânătorii. Pentru acest punct, comisiile de specialitate au votat un amendament al UDMR care dezincriminează persoana care se regăsește în situația stării de necesitate, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în timpul unei acțiuni legale de vânătoare, și astfel „recoltează prin împușcare ori îndepărtează prin alte mijloace un exemplar de urs brun care pune în pericol viața, integritatea sau bunurile sale ori ale altei persoane”.

Singurul senator care a luat cuvântul criticând ordonanța a fost Diana Șoșoacă. „Problema care se pune e că primarul e conducătorul echipei de intervenție. Ați pus lupul paznic la oi. De multe ori acești urși sunt împușcați pentru bani”, a spus ea, în plen, atrăgând atenția că se va trece cu ușurință peste etapele de alungare și tranchilizare și se va ajunge la împușcare.

Udemeristul Seres Denes a spus că OUG nu schimbă statutul speciei urs, de specie protejată, ci rezolvă o problemă punctual: atacul ursului în localități.

În final, senatorii au respins parțial cererea de reexaminare, incluzând totuși amendamentul menționat, cu 72 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și 30 de abțineri. Cererea merge la Camera Deputaților, decizională.

Pe același subiect: Doi urși au fost împușcați până acum în baza ordonanței de intervenție asupra lor 

Președintele a trimis la reexaminare Legea privind intervenția asupra urșilor

WWF: Legea privind intervenția la urși poate crea premisele vânătorii la trofeu, în forma adoptată de Parlament  

Ordonanța pentru intervenția în cazul atacurilor urșilor a fost adoptată de Parlament. AUR a acuzat că se dorește un braconaj ascuns

spot_img

Ultimele știri