15 mii de euro pe luna este suma necesara Parcului Natural Muntii Maramuresului (PNMM) pentru a rezista, a declarat Costel Bucur, director PNMM, in cadrul conferintei "Romania, intre Copenhaga si Cancun".
“De la minister nu vin bani, la fondul de mediu e un cerc vicios, de POS (Programul Operational Sectorial, n.r.) nu mai vorbesc”, a declarat acesta, subliniind dificultatea obtinerii de fonduri.
Directorul PNMM a prezentat un studiu care dateaza din 2007, referitor la valoarea Parcului Natural Muntii Maramuresului. Concluzia acestuia arata ca serviciile oferite de PNMM sunt mai scumpe decat bunurile.
Estimarile arata ca serviciile – sechestrarea carbonului, reglarea circuitului apei in natura si controlul eroziunii – valoreaza 240 de dolari pe an, pe hectar. Pe de alta parte, bunurile – lemnul si produsele accesorii (ciuperci, fructe de padure vanat sau plante medicinale) – valoreaza 173 de dolari pe an, pe hectar.
Studiul PNMM arata ca bunurile oferite de ecosistemele forestiere valoreaza peste 15 milioane de dolari in total, lemnul pentru prelucrari industriale reprezentand peste 12 milioane.
Conferinta „Romania, intre Copenhaga si Cancun” a fost organizata pe 3 iunie de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si Asociatia Green Revolution. Evenimentul a reprezentat o oportunitate de a trece in revista concluziile conferintei ONU din decembrie 2009 care a avut loc la Copenhaga si, in acelasi timp, asteptarile pentru conferinta ONU care va avea loc la Cancun, in Mexic in acest an. Printre invitati s-au numarat comisarul european pentru schimbari climatice Connie Hedegaard, Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor, Nicoale Idu, seful Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti, precum si reprezentanti ai mediului de afaceri si societatii civile. In cadrul conferintei au fost programate 12 interventii, in cadrul a trei paneluri – "Romania intre Copenhaga si Cancun", "Biodiversitatea – Cat ne costa?" si "Schimbarile climatice – riscuri si oportunitati de business".
Text de Roxana Bucata
Foto: Anita Vizireanu / Green Report