In Romania se regasesc cele mai mari populatii de urs brun, lup si pelican alb din Uniunea Europeana, tara noastra fiind singura care are cinci regiuni biogeografice, a declarat, la Sibiu, Marita Arvela, reprezentanta a Comisiei Europene.
„Romania adauga foarte multe habitate si specii. Romania este singura care aduce cinci regiuni biogeografice in UE. In Romania se regasesc cele mai mari populatii urs brun, lup si pelican alb din UE”, a precizat Marita Arvela, in cadrul Conferintei internationale Natura 2000.
Si ambasadorul Donato Chiarini, seful misiunii Comisiei Europene in Romania, a subliniat importanta Programului european Natura 2000. Acest program este solutia prin care UE asigura continuitatea diversitatii din natura si a practicilor ce nu dauneaza biodiversitatii. Conform oficialilor europeni, aceasta retea ecologica de protectie este unica in lume.
Romania a fost laudata in cadrul discutiilor de marti, de la Sibiu, singura lipsa remarcata fiind faptul ca tara noastra este singurul membru UE care nu si-a trimis lista de situri desemnate pentru pasari. Cei 80 de specialisti din domeniul protectiei mediului din Romania, la care s-au adaugat alti cateva zeci din Austria, Olanda si Cehia, analizeaza marti si miercuri, la Sibiu, contributia statelor membre UE la conservarea habitatelor si speciilor.
Prin Natura 2000 se creeaza o retea a locurilor din Europa in care exista specii valoroase de plante si animale. In UE exista 25.000 de astfel de locuri denumite situri Natura 2000. Romania va propune aproximativ 15% din teritoriu pentru aceasta retea. Decizia finala in selectia siturilor apartine Comisiei Europene.
Foto: tili.it