Restaurantele britanice, obligate sa numere caloriile din farfurie

Restaurantele, fast-food-urile si pub-urile britanice ar putea fi obligate sa introduca pe lista de meniu un calcul al caloriilor aferent fiecarui preparat servit, potrivit unui plan guvernamental de combatere a obezitatii.

Ministrul britanic al Sanatatii, Andrew Lansley, a declarat ca intentioneaza sa schimbe legislatia daca industria alimentatiei publice nu raspunde voluntar la aceasta solicitare. In prezent, Agentia britanica de reglementare in alimentatia publica desfasoara un proiect pilot prin care circa 20 de lanturi de restaurante ofera un calcul de calorii pentru fiecare fel de mancare servit.

Totusi, doua mari lanturi – Pizza Hut si Harvester – au abandonat recent proiectul pilot, in vreme ce altele, precum KFC sau Burger King, au refuzat sa mai continue experimentul.

Majoritatea retelelor de restaurante afiseaza informatii nutritionale, precum continutul de calorii, grasimi sau zahar, doar pe website-urile proprii. Unele, precum Starbucks sau Costa Coffee, ofera pliante clientilor, dar numai la cerere.

Ministrul britanic al Sanatatii vrea extinderea acestei masuri si la pub-uri. Potrivit acestuia, multi dintre cei care consuma bauturi alcoolice nu realizeaza faptul ca un pahar mare de vin contine 140 de calorii, iar un pint de bere – 180 de calorii.

Marea Britanie urmeaza sa adopte reglementarile din New York City, unde o lege din 2008 obliga lanturile de restaurante sa afiseze continutul de calorii al preparatelor in meniu. De atunci, masuri similare au fost introduse si in alte orase americane.
 

Livia Cimpoeru

spot_img

Ultimele știri