Comisia Europeană a prezentat regulamentul privind reducerea emisiilor de metan. Legislația face parte din pachetul „Fit for 55” și introduce obligații pentru monitorizarea și repararea scurgerilor de metan din industria petrolieră. Cele mai mari critici sunt la adresa emisiilor provenite din importuri, regulamentul nu reușește să impună nicio obligație fermă pentru companiile din afara UE, de unde importă 90% din consumul de gaze fosile.
De Nicoleta Petrică
Timp de mulți ani, metanul a fost trecut cu vederea în conversația privind efectul negativ asupra climei. Dar oamenii de știință și factorii de decizie politică recunosc, în cele din urmă, că reducerea metanului este crucială pentru a estompa efectul schimbărilor climatice. O reducere cu 45% a emisiilor de metan până în 2030 ne va ajuta să evităm o creștere a temperaturii medii globale cu 0,3°C, arată datele ONU.
Statele Unite și UE au semnat un Angajament Global pentru reducerea emisiilor de metan la care au aderat mai mult de 100 de țări pentru a-și asuma ținta colectivă de reducere a emisiilor globale de metan „cu cel puțin 30% față de nivelurile din 2020 până în 2030 și să treacă spre utilizarea celor mai bune metodologii disponibile pentru cuantificarea emisiilor de metan, cu un accent deosebit pe sursele cu emisii mari”.
La scurt timp, Comisia Europeană propune regulamentul privind reducerea emisiilor de metan.
Ce presupune regulamentul privind reducerea emisiilor de metan și care este impactul asupra statelor
Este primul act legislativ comunitar care reglementează emisiile de metan și va sta la baza modului în care statele membre monitorizează și raporteză aceste emisii. Până acum nu a existat o practică unitară și nici un inventar la nivelul Uniunii Europene.
Conform datelor Comisiei, 53% din emisiile antropice de metan provin din agricultură, 26% din deșeuri și 19% din sectorul energetic. Având în vedere că monitorizarea acestor emisii nu s-a realizat într-un mod asumat, aceste cifre se bazează pe date estimate, iar procentajul pentru emisiile provenite din domeniul energetic sunt mai mari pe întregul lanț de aprovizionare. Chiar dacă agricultura este sectorul cu cea mai mare sursă antropică de metan, în domeniul energiei se pot face îmbunătățiri tehnologice la un preț mic și se pot înjumătăți emisiile de metan.
Fig 1 – sursele emisiilor de metan la nivel global, IEA
Fig. 2 – sursele emisiilor de metan din sectorul petrolier în Europa, IEA
Pe scurt, principalele prevederi ale regulamentului presupun interzicerea practicilor de ardere și ventilare a gazelor, prin adoptarea celor mai noi tehnologii disponibile. Aceste practici sunt folosite pentru a evita explozii ale cazanelor de depozitare, însă evoluțiile tehnologice din ultimii ani au făcut ca aceste metode să nu mai fie necesare. În plus, producătorii europeni vor fi obligați să monitorizeze emisiile de metan conform celor mai înalte standarde trasate de Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), care presupune monitorizarea la sursă a emisiilor, dar și să repare infrastructura acolo unde există scurgeri de gaze prin programe de Leak Detection and Repair (LDAR).
Criticile aduse acestui regulament se referă la faptul că nu stabilește ținte obligatorii de reducere a emisiilor și nu abordează coerent importurile de țiței și gaze. Asta în timp ce 70% din consumul de huilă, 97% din consumul de petrol și 90% din cel de gaze provin din afara granițelor, iar 75-90% din emisiile de metan sunt asociate cu acești combustibili înainte de a ajunge la granița UE.
Este o problemă mai amplă, de politică externă, pe care a ales să o trateze prin „diplomație climatică”. Comisia și-a propus înființarea unei baze de date transparente cu toate companiile care exportă combustibil către UE, iar statele membre vor fi obligate să ceară de la importatori date cu privire la emisiile de metan, modalitatea de monitorizare, dacă acestea fac operațiuni de reparare, precum și dacă și-au asumat obligații internaționale precum cele din programul Oil and Gas Methane Partnership (OGMP). De asemenea, UE va sprijini înființarea unui observator internațional al emisiilor de metan și, cu ajutorul programului de sateliți al UE, Copernicus, va conduce la o colaborare internațională pentru îmbunătățirea monitorizării și atenuării emisiilor globale de metan și va ajuta la detectarea superemițătorilor la nivel mondial. Evident, aceste măsuri nu asigură implementarea unor soluții eficiente de către cei mai mari producători din lume.
Majoritatea emisiilor de metan din sectorul energetic pot fi evitate fără costuri, sau cu costuri relativ scăzute. Agenția Internațională pentru Energie a estimat că aproximativ 40% din emisiile de metan din petrol și gaze pot fi evitate fără costuri nete. În mod similar, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a estimat că 60–80% din emisiile totale de metan din sectorul petrolului și gazelor și 55–98% din sectorul cărbunelui pot fi reduse prin măsuri relativ ieftine.
Ce trebuie să facă România pentru reducerea emisiilor de metan
Având în vedere că România este al doilea cel mai mare producător de gaze din UE și luând în considerare vechimea rețelelor de transport și distribuție, mai multe de jumătate având peste 40 de ani, România trebuie să intensifice eforturile pentru reducerea emisiilor de metan. În prezent țara noastră raportează emisiile de metan în baza celei mai puțin precise metodologii, prin estimarea lor. Operatorii de transport și companiile de producție vor trebui să-și stabilească programe serioase de monitorizare și reparare a infrastructurii, dar și programe de investiție pentru modernizare pentru a putea respecta noul regulament.
În prezent emisiile de metan din România sunt estimate la 93.000 de tone metan din industria petrolieră, echivalent cu 2,3 milioane de tone de CO2.
Fig. 3 – emisii de metan estimate din industria petrolieră în România, IEA
Regulamentul urmează să treacă pe la Parlamentul și Consiliul European pentru negocieri. Operatorii vor trebui să raporteze emisiile măsurate la doi ani de la intrarea în vigoare.
Despre autor:
Nicoleta Petrică este coordonatoarea campaniei pe gaze fosile la Bankwatch România din mai 2021 și se concentrează pe limitarea investițiilor publice în noua infrastructură de gaze și promovarea alternativelor sustenabile pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Nicoleta este licențiată în administrație publică și a terminat masterul în administrarea afacerilor la Universitatea din București. În prezent lucrează la teza de doctorat, pe tema orașelor inteligente și strategiilor de dezvoltare durabilă.
Citește și: Ce înseamnă digitalizarea energiei și de ce este vitală pentru România
