Cât de justificate sunt acțiunile extreme ale activiștilor de mediu? Până unde poți duce radicalismul atunci când vrei să salvezi planeta? Sunt întrebări la care încearcă să răspundă Dana R. Fisher, profesoară la Amercian University Washington, care studiază politicile climatice și activismul de mediu. Într-un interviu pentru podcastul Today, Explained, ea povestește ce a învățat după ce a stat alături de activiștii de mediu și încotro se îndreaptă această mișcare.
De la blocarea traficului până la vandalizarea operelor de artă și sabotarea conductelor de gaze și țiței, activismul de mediu prinde forme din ce în ce mai radicale. Lucrări celebre de Monet, Van Gogh, Vermeer, Picasso sau sculptura Laocoon aflată în Muzeul Vaticanului au fost victimele activiștilor, care le-au atacat cu supă de roșii, piure de cartofi, vopsea ori și-au lipit mâinile de operele de artă.
Dana R. Fisher susține că cei implicați în acest tip de acțiuni practică un activism confruntațional, menit să șocheze pentru a atrage atenția asupra crizei climatice. Ea estimează că aceste tactici vor irita opinia publică și vor avea un efect advers. Participanții la un studiu intitulat „The activist’s dilemma: Extreme protest actions reduce popular support for social movements” au acordat mai puțin sprijin activiștilor dacă aceștia au folosit metode extreme pentru a protesta. Majoritatea subiecților studiului au considerat că tacticile radicale de protest sunt imorale, prin urmare nu s-au mai identificat cauzei pentru care activiștii militau. Dana R. Fisher afirmă că activiștii de mediu se simt frustrați pentru că metodele clasice, ale marșurilor sau manifestațiilor pașnice, nu mai funcționează și nu mai schimbă agenda publică, prin urmare au virat către forme extreme de protest. De asemenea, activiștii mediu care au adoptat tactici care să atragă atenția mass-media, chiar dacă acțiunile lor sunt extrem de nepopulare.
Cercetările Danei R. Fisher arată că majoritatea activiștilor sunt femei (61%), în marea lor majoritate albe (93%), foarte educate (91% sunt absolvente ale unei universități, iar o treime din acest procent dețin o diplomă de master sau un doctorat). Deși mass-media s-a concentrat asupra tinerilor care sunt implicați în acțiuni de nesupunere civilă, majoritatea activiștilor sunt de vârstă mijlocie sau chiar peste, cu o medie de 52 de ani (25% având 69 de ani sau peste).
Citește și:
Politicile privind schimbările climatice, tergiversate de calcule politice
