Au fost -21 grade Celsius!
Potrivit prognozei meteorologilor, codul galben de ger care tine pana miercuri dimineata ne-a adus temperaturi cum nu au mai fost in aceasta iarna. In judetul nostru, polul frigului a fost la Blaj, unde s-au inregistrat -21 de grade Celsius, la Sebes s-au inregistrat -20 de grade Celsius, la Alba Iulia -19 grade Celsius, iar la Rosia Montana mercurul termomentrului s-a oprit la -14 grade Celsius. In municipiul Alba Iulia, la orele amiezii, cand soarele si-a facut timid simtita prezenta, se inregistrau -11,4 grade Celsius, iar la Blaj erau -13,3 grade Celsius. In urmatoarele zile temperaturile vor fi cuprinse intre -14 si -1 grad Celsius, dimineata va fi ceata si pe alocuri va ninge.