Sulfina Barbu: Functionarea ecologica a Palatului Parlamentului are un impact asupra cetatenilor

Administratia publica poate contribui la crearea unei piete de produse ecologice prin achizitii publice verzi, au aratat joi expertii prezenti la cea de-a doua conferinta din seria "Parlamentul Verde", care a avut ca focus deseurile si consumabilele.

"Suntem datori sa valorificam la maximum resursele de care dispunem si sa cheltuim cu chibzuinta bugetul public. Functionarea ecologica a Palatului Parlamentului are un impact asupra cetatenilor si ii influenteaza sa se comporte responsabil", a aratat Sulfina Barbu, presedintele Comisiei de administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic.

Barbu a mai subliniat in discursul sau ca in 2010 tinta de achizitii publice verzi la nivel european este de 50%, tinta care, desi voluntara, este departe de realitatea romaneasca.

Anamaria Stroia, reprezentantul Ministerului Mediului la conferinta de joi a aratat ca la nivelul Uniunii Europene achizitiile publice reprezinta 16% din Produsul Intern Brut al UE, adica 150 milioane de euro, "o suma care poate crea cu usurinta o piata ecologica puternica", a subliniat Stroia.

Aceasta a mai aratat care sunt tintele Romaniei pentru achizitii publice verzi pana in 2013 pe mai multe grupe de produse. Un exemplu este achizitionarea echipamentelor IT unde Romania are ca tinta voluntara in 2010 un procent de 15% si tinte obligatorii de 17% in 2011 si 2012 si 19% in 2013.

"Un exemplu pentru bune practici in ceea ce priveste achizitiile ecologice este cu siguranta Palatul Parlamentului, care este si cel mai vizibil exemplu. Si Ministerul Mediului a inceput sa faca achizitii publice verzi, dar nu sunt multe exemple asemanatoare. Speram ca din ce in ce mai multe institutii sa urmeze aceste exemple", a mai declarat Anamaria Stroia.

Proiectul „Parlamentul Verde” are ca scop eficientizarea, reducerea consumului de energie, apa, consumabile si reducerea cantitatii de deseuri produse de cladirea cu cea mai mare amprenta de carbon din tara. De asemenea, se doreste implementarea unui set de actiuni pentru inverzirea cladirii, un program de informare a angajatilor Palatului Parlementului si a demnitarilor si demararea primului audit energetic pentru cladire. Seria de conferinte "Parlamentul Verde" organizate de Asociatia Green Revolution impreuna cu Comisia de administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic.

Toate prezentarile vorbitorilor sunt disponibile pe site-ul Green Revolution

Text: Green Report / Oana Neneciu
Foto: Green Report

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri