Peste 150.000 de români locuiesc în zone vulnerabile la inundații. Pierderile anuale trec de 1,7 miliarde de euro. iar episoadele de ploi abundente alternează tot mai des cu perioade lungi de secetă. Orașele au nevoie de soluții care să gestioneze apa de ploaie eficient, ca resursă, nu ca problemă.
Urbanizarea rapidă și schimbările climatice pun o presiune tot mai mare pe gestionarea apelor pluviale în orașele din România și din lume.
Potrivit InfoClima, sistemele tradiționale nu mai fac față. Inundațiile și poluarea apelor devin probleme recurente în marile aglomerări urbane.
Suprafețele permeabile sunt înlocuite cu asfalt, beton și acoperișuri. Acestea cresc volumul și viteza scurgerilor, iar canalizarea cedează.
Pe lângă urbanizare, și clima se schimbă. Avem ploi torențiale frecvente, urmate de perioade lungi de secetă și valuri de căldură.
Inundațiile urbane devin tot mai dese și provoacă daune costisitoare. În același timp, seceta afectează resursele de apă din sol.
Sistemele „gri”, cum ar fi conductele, bazinele de retenție, drenurile, nu mai sunt suficiente. Acestea sunt tot mai depășite în fața volumelor tot mai mari de apă.
Soluția vine din natură. Infrastructura verde-albastră și soluțiile bazate pe natură oferă alternative durabile și reziliente.
Acestea folosesc procese naturale, precum infiltrarea sau evapotranspirația, pentru a gestiona apele în mod eficient și ecologic.
În plus, reduc riscul de inundații, filtrează poluanții și aduc beneficii pentru biodiversitate și calitatea spațiului urban.
Conform Băncii Mondiale, România are risc ridicat de inundații. Pagubele anuale depășesc 1,7 miliarde de euro.
Până la 150.000 de persoane locuiesc în zone vulnerabile. La nivel european, inundațiile afectează milioane de oameni.
În același timp, seceta lovește anual 15% din suprafața terestră și 17% din populație.
Managementul integrat al apelor pluviale urbane
Este o schimbare de paradigmă în modul în care orașele gestionează precipitațiile.
Managementul integrat al apelor pluviale urbane (MIAPU) urmărește întregul traseu al apei, de la locul căderii până ploii până la deversarea apei în rețelele de evacuare sau cursuri de apă.
Abordarea include rata și volumul scurgerilor, calitatea apei și impactul asupra resurselor subterane.
Acesta este parte a unei strategii mai ample – managementul integrat al apelor urbane (MIAU), care tratează sistemele de apă potabilă, ape uzate și pluviale ca un tot.
„În loc să vedem apa de ploaie ca pe o problemă, ar trebui să o privim ca pe o resursă urbană valoroasă”, explică Dan Rădulescu, inginer hidrotehnist și autor al raportului InfoClima.
Această abordare promovează soluții multifuncționale, care adaugă beneficii ecologice, sociale și economice orașelor.
Planificarea urbană trebuie să integreze gestionarea apei pluviale încă din primele etape, nu să o trateze ca pe o problemă tehnică de final.
Principiile de bază ale MIAPU includ:
- imitarea hidrologiei naturale;
- infiltrarea controlată pentru reîncărcarea apelor subterane;
- protecția albiilor și prevenirea inundațiilor.
„Trebuie să reducem suprafețele impermeabile și să controlăm poluarea de la sursă, nu doar să o tratăm la final”, subliniază Dan Rădulescu.
Se recomandă o abordare de tip „tren de tratare”: apa trece prin mai multe etape secvențiale pentru eliminarea poluanților.
MIAPU aduce și beneficii sociale: spații verzi, locuri de relaxare, răcorire urbană, educație ecologică.
„Gestionarea apei pluviale nu e doar inginerie. Înseamnă să creezi cartiere mai bune”, susține Rădulescu.
Vegetația joacă un rol esențial: filtrează apa, oferă umbră, răcorește aerul și creează habitate pentru biodiversitate.
Prin reducerea investițiilor în infrastructura gri, această abordare scade costurile pe termen lung.
Succesul MIAPU depinde de colaborare interdisciplinară și implicarea timpurie a tuturor actorilor: autorități, urbaniști, cetățeni.
Gestionarea tradițională – o soluție depășită
Abordarea clasică a apelor pluviale s-a bazat pe evacuarea rapidă a apei în râuri sau lacuri.
Jgheaburi, conducte și canale subterane au fost folosite pentru a preveni inundațiile locale. Însă acest sistem ignoră o parte esențială: volumul total al scurgerilor și infiltrarea naturală în sol.
„Evacuarea rapidă nu înseamnă gestionare eficientă. Este o soluție de secol trecut, nepotrivită pentru orașele de azi”,
avertizează inginerul Dan Rădulescu.
Apa de ploaie colectează poluanți de pe suprafețele impermeabile (sedimente, metale grele, substanțe toxice) care ajung direct în cursurile de apă.
Lipsa tratării duce la poluarea apelor, afectând ecosistemele acvatice și sănătatea publică.
În orașele cu sisteme unitare de canalizare, ploaia în exces poate depăși capacitatea rețelei. Apele contaminate ajung direct în mediu.
În plus, asfaltul și betonul împiedică infiltrarea apei în sol. Rezultatul: inundații mai dese și mai intense.
Transportul rapid al apelor sporește presiunea în aval, crescând riscul de inundații în zonele joase.
„Sistemele tradiționale au fost gândite pentru o climă stabilă. Acum avem ploi extreme, secetă prelungită și infrastructură depășită”, spune Rădulescu.
Reducerea infiltrării afectează reîncărcarea apelor subterane și scade debitele de bază ale râurilor, vitale în perioadele secetoase.
Fragmentarea instituțională agravează problema. Urbanismul și gestionarea apelor pluviale sunt tratate separat, fără viziune comună.
Astfel, dezvoltarea urbană continuă să ignore riscurile hidrologice, iar soluțiile vin prea târziu și sunt adesea ineficiente.
Infrastructura verde, o soluție naturală pentru apele pluviale
Soluțiile bazate pe natură pot înlocui cu succes infrastructura tradițională de canalizare. Ele folosesc solul, vegetația și gravitația pentru a gestiona apele de ploaie chiar acolo unde cad.
Această abordare poartă numele de infrastructură verde-albastră și este promovată în toate strategiile europene de adaptare la schimbările climatice.
Infrastructura verde include grădini de ploaie, fâșii verzi, copaci, zone umede și alte spații verzi care imită procesele naturale.
Toate aceste elemente filtrează apa, reduc viteza scurgerii și ajută la reîncărcarea apelor subterane.
Grădinile de ploaie pot reduce volumul scurgerilor între 23% și 97% și elimină până la 85% din poluanți precum fosforul sau sedimentele.
Fâșiile cu vegetație pot reduce volumul scurgerii cu 25% și captează până la 80% din poluanți: metale grele, praf, hidrocarburi.
Copacii urbani ajută la interceptarea apei încă din aer. Un singur arbore poate reduce scurgerile cu peste 6.000 de litri într-un sezon ploios.
Acoperirea redusă cu arbori în orașe înseamnă însă o eficiență mai mică. Îndepărtarea vegetației duce la creșterea riscului de inundații.
Zonele umede artificiale pot elimina în medie 65% din sedimentele în suspensie, 35-65% din metale și până la 25% din fosfor și azot.
Aceste sisteme funcționează ca niște filtre vii, care reduc presiunea pe canalizare și îmbunătățesc calitatea apei din orașe.
Pe lângă beneficiile ecologice, infrastructura verde oferă și spații recreative și contribuie la reducerea efectului de insulă de căldură.
Exemple internaționale: orașe care tratează apa pluvială ca resursă
Mai multe orașe din lume au integrat cu succes soluții verzi pentru gestionarea apelor pluviale.
Copenhaga a lansat un plan ambițios care include peste 300 de proiecte. Acestea combină parcuri, zone verzi și infrastructură clasică pentru a reduce riscul de inundații.
Budapesta a inclus soluțiile bazate pe natură direct în strategia de dezvoltare urbană. Rezultatul: o mai bună adaptare la schimbările climatice și o calitate a vieții crescută.
În Philadelphia, autoritățile au investit în infrastructură verde pentru a controla scurgerile și a îmbunătăți calitatea apei din rețea.
Melbourne a pus accentul pe pădurile urbane. Arborii nu doar absorb apa, ci și reduc temperatura în oraș, combatând efectul de insulă de căldură.
România începe să se alinieze practicii internaționale. Dar avem nevoie de acțiune rapidă.
Planurile de management al riscului la inundații pentru perioada 2023-2027 includ, pentru prima dată, măsuri verzi aplicate la nivel de bazin hidrografic.
Mai multe strategii naționale susțin tranziția către soluții bazate pe natură. Printre acestea:
- Strategia de Management al Riscului la Inundații (actualizată în decembrie 2024);
- Strategia de Dezvoltare Urbană Integrată 2022-2035;
- Strategia de Reducere a Riscurilor de Dezastre 2024-2035;
- Strategia pentru Economia Circulară.
În plus, Normativul tehnic NP 133:2022 include un capitol special dedicat infrastructurii verzi și dezvoltării durabile a sistemelor de canalizare.
Proiectele pilot europene sunt deja în derulare, cu participarea universităților, a unor instituții guvernamentale și ONG-uri.
Totuși, implementarea la scară largă rămâne lentă.
„Avem nevoie de o schimbare de direcție, nu doar de intenții. Orașele trebuie să fie proiectate pentru un viitor cu ploi extreme, nu pentru trecutul lor climatic”, atrage atenția inginerul hidrotehnist Dan Rădulescu.
CITIȚI ȘI:
Un material inteligent purifică apa și generează căldură solară
Salvarea ghețarilor: esențială pentru apă dulce și supraviețuire
