Patru ursi eliberati din Pantelimon

Patru ursi detinuti ilegal de catre o familie din comuna Pantelimon au fost eliberati de catre Fundatia pentru Protectia Animalelor Vier Pfoten. Cel mai varstnic dintre ursi are 1 an si 4 luni, iar ceilalti 3 au aproximativ 4 luni.

Desi e tarziu pentru acestia sa se intoarca in salbaticie deoarece s-au obisnuit cu oamenii, ei vor trai in conditii asemanatoare salabaticiei in centrele in care vor ajunge – cei mici in Centrul Vier Pfoten pentru Reabilitarea Ursilor Orfani Harghita, iar cel mai mare va fi transportat in rezervatia de ursi de la Zarnesti, judetul Brasov.

Animalele au ajuns sa fie private de viata din mediul lor natural intrucat s-au nascut intr-un circ ambulant italian. Membrii familiei care au detinut ursii pana in prezent sunt fosti angajati la circ si intentionau sa-i dreseze pentru viitoare spectacole din circuri. Inca din primele luni de viata ursii au trait intr-un spatiu restrans, de cativa metri patrati, avand parte de o ingrijire necorespunzatoare naturii lor. De aceea, animalele prezinta semne de malnutritie si de o dezvoltare deficienta.

Fundatia Vier Pfoten in colaborare cu Garda Nationala de Mediu, Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Ilfov si cu Politia Judetului Ilfov au facut posibila aceasta prima actiune de confiscare a animalelor salbatice detinute ilegal in captivitate privata de catre persoane neautorizate.

Conform legii, detinerea de animale salbatice de catre persoane neautorizate constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la un an sau amenda penala de la 500 la 10.000 lei si confiscarea animalelor.
 

spot_img

Ultimele știri