Garda de Mediu Gorj nu a luat nicio masura fata de primaria Targu-Jiu privind deseurile aruncate in zona Termocentralei, acolo unde aproape ca a fost infiintata o a doua groapa de gunoi a orasului. Gheorghe Sanda, comisarul sef al Garzii de Mediu, recunoaste ca au fost depozitate foarte multe gunoaie, dar nu a aplicat nicio sanctiune.
Autoritatile locale din Balteni, Rovinari, Ciuperceni si Sacelu au fost sanctionate, cu sume cuprinse intre 150.000 de lei si 20.000 de lei, de comisarii Garzii de Mediu Gorj pentru ca au depozitat deseuri in zone neautorizate.
Gheorghe Sanda, directorul coordonator al Garzii de Mediu Gorj, recunoaste ca acelasi lucru se intampla si in municipiul Targu-Jiu, numai ca in ultimele doua luni sanctiunile au ocolit municipalitatea. ,,Zona Termocentralei este zona stabilita de Primaria Targu-Jiu pentru depozitatrea materialelor de constructii. Acceptam acest lucru, dar acolo nu trebuie sa inceapa constructia unui nou depozit de deseuri menajere”, spune Sanda.
Amenzi pe criterii politice
Este de amintiti ca depozitul de materiale de constructii despre care vorbeste comisarul Sanda s-a transformat intre timp intr-o adevarata groapa de gunoi. Resturi alimentare, PET-uri, cadavre de animale, canapele, fotolii, pungi de plastic combinate cu un miros greu aduc mari probleme celor care stau in preajma.
Cu toate acestea, Primaria Targu-Jiu nu a primit nici o amenda in ultimele doua luni. Tot de 2 luni, la conducerea comisariatului se afla un director numit politic, adica de PSD, partid condus de Florin Carciumaru. ,,Pana acum Primaria Targu-Jiu nu a fost amendata, cel putin nu in ultimele doua luni. A fost amendata in anii anteriori…. Primaria Targu-Jiu a fost receptiva la ceea ce am dispus noi. Nu primaria este vinovata de faptul ca firma Pomadil depozita gunoie in zona Termocentralei”, sustine Gheorghe Sanda, seful Garzii de Mediu Gorj.
Daca toata lumea ar respecta legea, primaria ar trebui sa amplaseze mai multe panouri prin care oamenii sa fie informati ce pot arunca si ce nu. De asemenea, depozitul trebuie pazit pentru a evita aruncarea altor deseuri decat cele provenite din constructii. ,,Ma indoiesc ca Primaria Targu Jiu nu va asigura paza depozitului. Avem cea mai benefica colaborare cu Primaria Targu Jiu. Pana acum nu a fost paza, asta este, o sa fie de acum incolo”, a adaugat Sanda.