PMB ar putea externaliza serviciul de curățenie și întreținere a parcurilor

Primăria Municipiului București ar putea externaliza serviciul de curățenie și întreținere a parcurilor, a anunțat, luni, primarul general, Nicuşor Dan, prezent în parcul Cişmigiu unde au fost demarate lucrările de igienizare a spaţiilor verzi. 

„Avem o echipă de 40 de oameni de la ALPAB (Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București – n.r.), care, timp de o săptămână, au sarcina să pună la punct parcul Cişmigiu, să facă curăţenie şi să tundă iarba acolo unde nu este tunsă. Puţin mai târziu, când o să avem bani, o să ne ocupăm şi de alei. Referitor la marile investiţii, acestea depind de bugetul pe anul viitor, dar vă promit că în doi ani toate parcurile de care noi ne ocupăm vor arăta aşa cum ar trebui să arate nişte parcuri”, a spus Nicușor Dan.

Primarul general a adăugat că alţi 100 de muncitori sunt pregătiţi să intervină pentru igienizarea celorlalte parcuri din Capitală. În plus acesta a explicat că în funcție de modul în care va lucra ALPAB în perioada următoare, PMB va decide dacă va lucra în continuare în această formulă sau dacă va externaliza serviciul de curățenie și întreținere a parcurilor.

„În ceea ce privește aspectele juridice, miercuri, în ședința CGMB, vom decide scăderea tarifelor pentru curățenia în parcuri și eliminarea exclusivității privind acest serviciu. Nu dăm exclusivitate pentru mizerie”, a declarat primarul general.

Și tot miercuri, în ședința CGMB, se va supune la vot dizolvarea și lichidarea Companiei Municipale Parcuri și Grădini, precum și a Companiei de Întreținere a Arborilor și Spațiului Verde.

Joi, 26 august, Nicușor Dan a anunțat schimbarea din funcție a directorului ALPAB, Bogdan Tănase, ca urmare a faptului ca parcurile din Capitală nu sunt întreţinute corespunzător.

Primarul General a explicat că, pentru întreţinerea parcurilor administrate de PMB, actuala administraţie a alocat fonduri suplimentare la rectificarea bugetară din luna iunie. Cu toate acestea, colaborarea dintre instituţiile responsabile, ALPAB, Compania Parcuri şi Grădini şi Compania Arbori nu a funcţionat.

„Iniţial, pentru întreţinerea parcurilor, am avut un buget de 8-9 milioane de lei, iar, la rectificarea din 29 iunie, bugetul a fost mărit la aproximativ 15 milioane de lei. Cu toate astea, colaborarea dintre ALPAB şi companii nu a funcţionat. Pe de o parte, ALPAB, deşi a avut bani, nu a comandat suficient, şi acesta este reproşul pe care l-am adus directorului pe care eu îl înlocuiesc azi. Pe de altă parte, compania, aşa cum am spus, a făcut lucrări de mântuială”,  a spus Dan.

spot_img

Ultimele știri