UPDATE Peste 500.000 de consumatori reciclează zilnic ambalaje SGR

Reciclarea ambalajelor în SGR atrage peste jumătate de milion de consumatori la automatele RMV într-o singură zi, iar aceste cifre sunt înregistrate doar la una dintre cele trei companii care dețin automate RVM (reverse vending machines / automate reversibile).

Compania Tomra, una dintre cele trei care asigură astfel de echipamente pentru RetuRO,  a transmis cu entuziasm cifrele. 

„Interesul pentru SGR crește constant, astfel încât la începutul lunii iulie peste 500.000 de consumatori au returnat într-o singură zi ambalaje prin sistemele Tomra”,  a transmis compania, printr-un comunicat de presă.

În prima lună a anului, media zilnică a consumatorilor care returnau ambalaje prin RVM-urile firmei era de 21.700, în timp ce în luna iunie, media zilnică înregistrată a fost de 454.000.

Sistemele sunt amplasate în punctele de returnare ale comercianților din toată țară. 80% se găsesc în cadrul marilor rețele comerciale, în timp ce 20% se află în magazine independente, mai arată sursa citată. 

Compania spune că automatele respectă specificațiile și standardele impuse de administratorul sistemului, RetuRO Sistem Garanție-Returnare. Astfel, de la 31 mai 2024, sistemul compactează sau sparge, pe loc, ambalajele preluate.

„Conformarea cu aceste specificații și cerințe este un aspect important pentru comercianți, întrucât de aceasta depinde încasarea tarifului de gestionare”, a spus Dorin Mihai, directorul general al companiei. 

UPDATE 50.000 de clienți, recordul la automatele RVM Systems

UPDATE Compania suedeză RVM Systems ne-a transmis că 5 milioane de clienți au folosit automatele lor. Echipamentele amplasate în cadrul supermarket-urilor Penny și Carrefour sunt cele mai utilizate pentru returnarea ambalajelor SGR.

„Evoluția a fost una exponențială, de la 2 clienți în prima zi de lansare SGR, până la peste 50.000 sâmbăta 20.07.2024”, ne-a spus Mircea Răducan, directorul comercial al companiei.

Reciclarea prin SGR nu este lipsită de provocări. Problema sustenabilității a fost ridicată de unii utilizatori ca semn de întrebare pe seama faptului că sticla este zdrobită în automatele de RVM.

În paralel, producătorii de vin au reușit să forțeze amânarea termenului de intrare în hora reciclării a ambalajelor de băutură prin procese intentate guvernului și câștigate.

Reciclarea în SGR este populară la consumatori. Firmele care colectează, însă, ambalajele din automate acuză cozi interminabile la punctele de descărcare.

De exemplu, un colector din Arad s-a plâns Green Report că, la punctul de descărcare din Timișoara, Giarmata, care servește în zona de vest a țării „se stă cu orele”, deși „munca de colectare a ambalajelor în oraș merge repede”.

Trei furnizori RMV în România
Până în prezent, în România doar trei companii pun la dispoziție automate de RMV – o soluție de colectare a ambalajelor pentru băuturi în vederea reciclării de tip Clean Loop Recycling: RVM Systems, Tomra şi Envipco.

Acestea preiau ambalaje de plastic, metal și sticlă pentru a fi reutilizate și reciclate în ambalaje noi.

La nivel mondial, cele 85.000 de sisteme instalate în peste 60 de țări colectează peste 46 de miliarde de ambalaje, transmit reprezentanții companiei Tomra. 

SGR s-a lansat la 30 noiembrie 2023 și are un obiectiv de colectare în vederea reciclării a ambalajelor de plastic, sticlă și metal pentru băuturi puse pe piață în 2024 de 65%. Din 2026, obiectivul va crește la 85% pentru ambalajele de sticlă și respectiv 90% pentru ambalajele de plastic și metal, ținte impuse României de Uniunea Europeană.

Potrivit unui raport al ReturRo despre situația SGR, în luna iunie au fost returnate 50% din ambalajele de plastic puse pe piață în aceeași lună, 48% din ambalajele de metal și 47% din ambalajele de sticlă. 

Per total, pe 2024 însă, acest procent scade mult. Cea mai slabă rată de returnare fiind la ambalajele de sticlă, abia 28%. Urmează ambalajele de metal cu aproape 30% și cele de plastic cu puțin peste 30%. 

SGR are, în prezent cinci centre de numărare și sortare a ambalajelor, urmând să deschidă încă două, „în viitorul apropiat”.

RVM Systems este o companie suedeză, care produce, dezvoltă, instalează și oferă mentenanță pentru automatele reversibile (RMV).

Envipco este singura companie din țară care produce local, în județul Alba, automate de colectare a ambalajelor de băuturi, asigurând mentenanță și service cu echipa din România.

(Imagine: Tomra este una dintre companiile care furnizează RMV (reverse vending machine) pentru RetuRO. Foto: collection.tomra.com)
spot_img

Ultimele știri