Personalul din Golful Mexic, evacuat din cauza furtunii tropicale

Autoritatile americane au ordonat joi evacuarea navelor si a personalului implicat in operatiunile de recuperare a petrolului din Golful Mexic, inclusiv a platformei care foreaza putul secundar, din cauza apropierii unei furtuni tropicale, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"Din cauza riscului ca furtuna tropicala Bonnie sa ameninte siguranta celor circa 2.000 de persoane care lucreaza pentru eliminarea mareei negre in zona putului, mai multe nave si platforme se vor pregati pentru evacuare", a declarat Thad Allen, coordonatorul operatiunilor din Golful Mexic. "Aceasta include si platforma de forare a putului secundar, care va permite colmatarea definitiva", a precizat el, adaugand ca "unele ambarcatiuni ar putea sa ramana in zona".

Allen a recunoscut ca evacuarea ar putea "intarzia eforturile din ultimele zile de stopare definitiva a poluarii", insa a adaugat ca "siguranta persoanelor din zona reprezinta cea mai importanta prioritate".

El a repetat ca dispozitivul care a permis stoparea temporara a scurgerilor de petrol din putul avariat ar putea ramane in pozitia actuala, astfel putand fi evitata extinderea poluarii. "Daca trebuie sa evacuam, suntem pregatiti sa lasam putul inchis", a spus Allen.

Ambarcatiunile care supravegheaza putul vor pleca ultimele din zona si vor fi primele care vor reveni dupa trecerea furtunii, a adaugat el.

Pierderi de peste 22 de miliarde de dolari in turism

Industria turistica din cele cinci state americane afectate de poluarea din Golful Mexic ar putea inregistra pierderi de 22,7 miliarde de dolari in urmatorii trei ani, conform unui studiu publicat joi.

Realizat de cabinetul de consultanta Oxford Economics la comanda Asociatiei americane pentru turism, studiul indica o scadere importanta a veniturilor din turism pentru Alabama, Florida, Louisiana, Mississippi si Texas, care ar putea dura mai multi ani.

"Turismul este unul dintre cele mai importante motoare economice in regiunea Golfului. Turistii au cheltuit in aceasta zona mai mult de 34 de miliarde de dolari in 2008", sustinand 400.000 de locuri de munca, precizeaza studiul.

"O analiza a catastrofelor care au afectat in trecut destinatii turistice arata ca impactul acestora dureaza mult timp, deoarece acestea afecteaza imagini de marca, iar pentru turisti persista perceptia negativa", adauga studiul Oxford Economics, care a analizat impactul mai multor catastrofe – uragane, poluari sau crize medicale.

La New Orleans, au fost necesari mai mult de trei ani pentru ca turismul sa revina la nivelul inregistrat inainte de urganul Katrina, iar in cazul poluarii provocate de Exxon Valdez in 1989 pe coastele din Alaska, turistii au revenit dupa doi ani.

"Impactul actualei poluari este mult mai mare, tinand cont de amploarea sa, de proximitatea fata de zonele de pescuit si de destinatii turistice populare", precizeaza studiul citat.

Foto: Boston News

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri