Raportul final al Comisiei de ancheta in cazul Nemirschi cuprinde o serie de recomandari de verificare a contractului incheiat de Ministerul Mediului pentru promovoarea Programului Operational Sectorial Mediu catre opt institutii ale statului, printre care Curtea de Conturi si Camera Deputatilor. Raportul insa nu recomanda inceperea urmaririi penale in cazul acestuia.
Vicepresedintele Comisiei de ancheta privind verificarea modului in care Ministerul Mediului a atribuit contractul privind promovarea Programului Operational Sectorial Mediu, Diana Tusa, a declarat joi pentru NewsIn ca forul a votat miercuri in unanimitate raportul final, care nu cuprinde nicio solicitare de incepere a urmaririi penale impotriva ministrului Nicolae Nemirschi, ci doar cinci recomandari catre diverse institutii ale statului, pentru verificari suplimentare ale contractului, dar si o recomandare catre Camera Deputatilor ce vizeaza modificarea legislatiei in domeniul achizitiilor publice.
Potrivit lui Tusa, cele cinci recomandari se refera la: verificarea procedurii de atribuire a contractului, prin prisma asigurarii climatului concurential si al transparentei achizitiilor publice, verificarea relatiilor comerciale derulate cu furnizorii pentru a se stabili daca au existat subcontractori, verificarea existentei unei posibile intelegeri de tip monopolist pe piata de publicitate (intre Ars Advertising si Best Advertising), eficienta cheltuirii banilor publici, eficienta campaniei de promovare a programului operational sectorial mediu.
In plus, a mentionat deputatul PNL, Comisia a recomandat Camerei Deputatilor constituirea unui grup de lucru care sa modifice legislatia in vigoare, motivata de faptul ca, pe parcursul audierilor, au existat mai multe institutii cu atributii similare care au prezentat opinii total contrare.
Deputati din Comisia parlamentara de ancheta a modului in care au fost cheltuite de catre Ministerul Mediului fondurile alocate Porgramului Operational Sectorial de Mediu declarau, pe 10 septembrie, pentru NewsIn, ca reprezentantii PSD, PNL, PDL si UDMR vor elabora un raport final comun, care nu va recomanda inceperea urmaririi penale, parlamentarii avand conturate opinii similare.
"Exista nereguli in privinta modului de acordare a contractului si a modului in care s-au asociat firmele Ars Advertising si Best Advertising, insa nu vom solicita urmarirea penala decat daca, pana la elaborarea raportului, vom primi rapoarte de la Garda Financiara, privind firma Best Advertising, si de la Consiliul Concurentei, care sa semnaleze astfel de lucruri", a declarat un membru al Comisiei pentru NewsIn.
Cel mai probabil, forul de ancheta se va rezuma la solicitarea unor controale suplimentare ale institutiilor abilitate la Ministerul Mediului, a precizat un alt deputat.