Copenhaga, centrul lumii pentru o zi

Sefi de state si de guverne din aproape toate tarile lumii ajung astazi la Copenhaga pentru ultima zi a summitului climatic organizat de Natiunile Unite. Printre cele mai asteptate personalitati s-a numarat presedintele american Barack Obama, ce s-a alaturat astazi delegatiei americane aflate deja in capitala Danemarcei, transmite Reuters.

Din echipa Statelor Unite fac parte secretarul american de stat Hillary Clinton, ce a sosit joi la Copenhaga, dar si cunoscutul activist pentru mediu Al Gore. Tot astazi, presedintele rus Dimitri Medvedev ajunge in capitala Danemarcei.

Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, a fost primul lider mondial care s-a alaturat summitului inca de miercuri. Lui i s-au alaturat presedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel. Traian Basescu a ajuns si el la Copenhaga joi, unde a sustinut un discurs despre implicarea Romaniei in lupta impotriva schimbarilor climatice.

Aflati deja la Copenhaga, presedintii sud americani Hugo Chavez si Evo Morales s-au facut deja remarcati, ultimul dintre ei cerand chiar masuri pentru ca temperatura globala sa nu creasca cu mai mult de un grad in acest secol. La fel ca in cazul tuturor reuniunilor organizate de ONU, summitul din Danemarca pune fata in fata lideri de state ce au o istorie violenta, ca presedintele Israelului Shimon Peres si cel al Iranului, Mahmoud Ahmadinejad.

Pe langa liderii de state, la COP15 participa si primari ai unor orase cu traditie eco: primarul Londrei Boris Johnson, cel din Kyoto Daisaku Kadokaw, primarul New York-ului Michael Bloomberg, dar si guvernatorul de California, cel mai verde stat al Americii, Arnold Schwarzenegger.

Alte personalitati aflate la Copenhaga zilele acestea sunt arhiepiscopul Desmond Tutu din Africa de Sud, sceretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, si printul Charles al Marii Britanii.

Organizatorii summitului s-au straduit sa limiteze amprenta asupra mediului a conferintei, estimata la 41.000 de tone de CO2. Din acest motiv, limuzinele delegatiilor oficiale sunt alimentate cu bioetanol.

Foto: The Guardian

spot_img

Ultimele știri