Sute de parinti furiosi au luat cu asalt o fabrica acuzata de poluare cu plumb, responsabila pentru imbolnavirea a peste 600 de copii, informeaza The Guardian.
Satenii din provincia Shaanxi au distrus un gard de 300 de metri si camioane de carbune dupa ce guvernul a hotarat ca emisiile de la centrala Dongling Lead si Zinc Smelting Company sunt responsabile pentru imbolnaviri.
Cel putin 615 copii din cei 731 ce locuiesc in cele doua sate vecine cu centrala au fost diagnosticati cu un nivel periculos de mare de plumb in sange. Peste 140 din ei au fost spitalizati, pentru ca o concentratie prea mare de plumb poate duce la anemie si leziuni cerebrale.
Autoritatile sunt invinuite si ele pentru incident pentru ca riscurile erau cunoscute atunci cand fabrica a fost deschisa in 2003. Cu toate acestea, guvernul local avea nevoie de investitii si le-a promis satenilor ca le va finanta relocarea. Dupa 100 de familii mutate, pocesul s-a oprit, aparent din cauza lipsei de fonduri.
Muncitorii fabricii sunt afectati cel mai serios, iar unul dintre ei s-a dovedit a avea 1.100 de micrograme de plumb pe litrul de sange. Fabrica este obligata sa isi sisteze operatiunile, dar guvernul local ezita in a aplica sanctiunea pentru ca fabrica este printre principalele motoare ale economiei locale.
Compania nu a fost amendata niciodata pentru incalcarea regulamentelor privind emisiile, iar expertii afirma ca autoritatile nu au de cele mai multe ori fonduri pentru a efectua teste complexe ce detecteaza metalele grele.
Foto: upi.com