Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) lanseaza a doua editie a "Ghidului practic de educatie pentru mediu", adresat cadrelor didactice din municipiul Tulcea.
Informatiile incluse in ghid provin din proiectele derulate in ultimii 10 ani in domeniul educatiei pentru mediu. Printre acestea se numara proiectul GEF – "Conservarea Biodiversitatii in Delta Dunarii", finantat de Banca Mondiala, prin care profesori si invatatori din Tulcea au fost instruiti in domeniul educatiei de mediu. Cursul s-a finalizat cu tiparirea, in anul 2000, a primei editii a Ghidului practic de educatie pentru mediu.
Noua editie va fi lansata oficial luni, 5 octombrie, la ora 10.00, la sediul Centrului de Informare si Educare in Managementul Deseurilor. Evenimentul coincide cu aniversarea Zilei Mondiale a Habitatului si cu Ziua Internationala a Profesorului.
Foto: ARBDD