Un nou studiu arată că oamenii, la nivel global, ingerează în medie cinci grame de plastic pe săptămână, adică echivalentul unui card. Cele mai mari cantități de micro-plastice se găsesc în apa îmbuteliată, bere, sare și fructe de mare.
Raportul, realizat de Universitatea Newcastle din Australia, la cererea World Wide Fund for Nature (WWF), este o compilaţie de peste 50 de studii. Concluziile acestuia arată că fiecare individ ar înghiţi circa 2.000 de micro-particule şi particule de plastic în fiecare săptămână, aproximativ 250 de grame pe an.
Aceste mici particule pot proveni din diverse surse, de la fibre din țesăturile artificiale, granule din unele tipuri de pastă de dinți, până la bucăți mai mari care se transformă în unele mai mici pe parcurs ce se degradează. Își fac drum în râuri, mări și oceane, sunt mâncate de pești și de alte vietăți marine și astfel ajung în lanțul trofic.
Microplasticul a fost găsit, potrivit co-autoarei studiului Kala Senathirajah, în multe produse consumate zi de zi, cum ar fi apă, bere, fructe de mare și sare.
„Este limpede că problema microplasticului este una globală. Chiar dacă țările își curăță curtea, nu înseamnă că vor fi în siguranță, pentru că aceste bucăți mici de plastic pot pătrunde prin alte surse”, a declarat acesta, potrivit CNN.
Potrivit raportului, cea mai mare sursă de microplastice este apa de băut. O persoană consumă, în medie, 1.769 de particule de plastic în fiecare săptămână numai din apă, chiar dacă este îmbuteliată sau de la robinet. Totuși, cifrele se modifică și în funcție de zonă. Un studiu din 2018 a arătat că în apa de la robinet din Statele Unite și India este de două ori mai mult plastic decât în cea din Europa și Indonezia.
A doua cea mai importantă sursă de microplastice o reprezintă fructele de mare. O persoană consumă, în medie, 182 de microparticule – 0,5 grame – pe săptămână. Raportul arată că problema este că „acestea sunt consumate întregi, cu tot cu sistemul lor digestiv, după o viață în mările poluate cu plastic”.
Un alt studiu, realizat la începutul lunii iunie, bazat pe stilul de viaţă al unui adult american, a arătat că un individ mănâncă și bea până la 52.000 de microparticule de plastic pe an. La asta se adaugă 90.000 de micro-particule dacă bea doar apa îmbuteliată (şi 4.000 dacă consumă apă de la robinet).
Dacă se ia în considerare poluarea aerului şi, prin urmare, inhalarea, această cifră creşte la 121.000 – estimările variind în funcţie de modul şi locul de viaţă al individului, se precizează în studiul publicat în revista Environmental Science and Technology.
Studiile anterioare au arătat că oamenii înghit şi respiră particule de plastic în fiecare an, însă provocarea pentru cercetătorii australieni a fost să stabilească greutatea acestora.
„În ceea ce priveşte creşterea gradului de conştientizare cu privire la existenţa micro-plasticelor şi impactul acestora asupra mediului, acest studiu oferă pentru prima dată un calcul precis al cantităţii ingerate”, a declarat Thava Palanisami, profesor la Universitatea Newcastle, adăugând că acest lucru „va ajuta la identificarea potenţialelor riscuri toxicologice pentru om”.
Pentru WWF, „acesta este un semnal de alarmă pentru guverne: materialele plastice nu doar poluează râurile şi oceanele, nu ucid doar viaţa marină, ci sunt şi în fiecare dintre noi”, a declarat Marco Lambertini, directorul general al WWF International, într-un comunicat.
„Nu putem doar să îl înlăturăm (n.r. plasticul)”, a spus Kavita Prakash-Mani, directorul departamentului de conservare la nivel global al WWF. „Trebuie deci să gestionăm poluarea cu plastic de la sursă și să îl oprim să mai ajungă în natură, încă de la început”.