Un nor de poluare radioactivă plutește deasupra Europei de la sfârșitul lunii septembrie. IRSN, Institutul Francez pentru Siguranță Nucleară, spune că nivelul de radiație n-a afectat oamenii sau mediul, informează The Guardian.

De la sfârșitul lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie, mai multe institute europene din domeniul siguranței nucleare au înregistrat un nivel crescut de ruthenium-106, un izotop radioactiv al rutheniumului.
Specialiștii IRSN au identificat sursa poluării radioactive la sud de Munții Ural. Cel mai probabil, este vorba de un accident care a avut loc în Rusia sau Kazahstan. Până acum, niciuna dintre cele două țări nu și-a asumat incidentul.
Autoritățile din Kazahstan nu au putut fi contactate, iar oficialii ruși au declarat că nu au cunoștință despre un accident nuclear pe teritoriul lor” a explicat Jean-Marc Peres, directorul IRSN, într-un interviu acordat publicației Reuters.
Norul radioactiv nu este un pericol
Norul radioactiv a început să diminueze după data de 6 octombrie. IRSN estimează că au fost eliberate în atmosferă între 100 și 300 de teraBecquer de ruthenium-106, cantitate suficient de mare pentru a evacua oamenii care locuiau pe o rază de câțiva kilometri de la locul accidentului. Cu toate acestea, Institutul Francez spune că radiația ajunsă în Europa este suficient de mică pentru a nu dăuna sănătății umane ori mediului.
CE aprobă proiectul unei centrale nucleare în Ungaria, finanțată cu un grant rusesc
N-a fost un accident într-o centrală nucleară
Specialiștii francezi exclud posibilitatea unui accident într-un reactor dintr-o centrală nucleară, deoarece nu există contaminare cu nicio altă substanță.
IRSN a identificat două posibile surse ale poluării radioactive: un centru pentru medicină radioactivă sau un centru de reciclare a deșeurilor nucleare. Rutheniumul-106 este folosit în terapia cancerului pentru a trata tumorile oculare. Substanța este produsă și în timpul reciclării elementelor folosite pentru a produce energie atomică.
Zona radioactivă de la Cernobîl ar putea deveni centrală solară