Monitorul de Vrancea: Parc de agrement in Crangul Petresti

Consiliul Local Focsani a aprobat, ieri, transmiterea suprafetei de 41 hectare de teren situat in Crangul Petresti in domeniul privat al judetului Vrancea si administrarea Consiliului Judetean. Proiectul de hotarare a fost votat de cei 13 consilieri locali PSD si PNL. Consiliul Judetean intentioneaza sa infiinteze un parc de recreere si agrement in Crangul Petresti pentru care se doreste accesarea de fonduri europene. Aceasta este singura solutie pentru dezvoltarea acestei zone de agrement a vrancenilor.

Consiliul Local Focsani a aprobat, ieri, transmiterea suprafetei de 41 hectare de teren situat in Crangul Petresti, din domeniul privat al munici-piului Focsani in domeniul privat al judetului Vrancea si administrarea Consiliului Judetean. Transmiterea terenului a fost facuta la solicitarea administratiei judetene pentru refacerea zonei protejate Crangul Petresti, lucru stabilit prin hotararea 12/1993 a Consiliului Judetean. Crangul Petresti ar urma sa fie transformat intr-o zona de agrement.

Aceasta este singura sansa pentru reabilitarea Complexului Caprioara si amenajarea Crangului in parc de agrement. Este vorba de 41 de hectare de padure situate in Crangul Petresti, care, impreuna cu cele 12,8 hectare de teren detinute de Consiliul Judetean Vrancea, reintregesc zona protejata Crangul Petresti. La ultima sedinta a Consiliului Judetean, arhitectul sef al judetului Daniela Olaru, a declarat ca se urmareste reintregirea zonei protejate Crangul Petresti dar si accesarea de fonduri europene pentru reabilitarea Complexului Caprioara si transformarea zonei in parc de agrement.

„Cele 41 de hectare solicitate impreuna cu cele 12,8 hectare detinute de Consiliul Judetean Vrancea reintregesc ceea ce este definit de hotararea Consiliului Judetean nr. 12/1993, ca fiind zona protejata. De asemenea, pentru a putea accesa fonduri pentru realizarea Centrului de afaceri, a salii de sport si a bazinului de inot din cadrul Complexului Caprioara, dar si pentru transformarea Crangului in parc de agrement este necesar ca administratia judeteana sa fie proprietarul acelui teren“, a precizat arhitectul Daniela Olaru.

Initiativa presedintelui Marian Oprisan are rolul de a pastra in patrimoniul judetului aceasta zona de recreere a vrancenilor, motiv pentru care a anuntat ca, Consiliul Judetean va ataca in instanta de contencios administrativ concesiunile ilegale facute de Primaria Vinatori a terenurilor de la marginea Crangului.

Crangul Petresti, parc de agrement pentru vranceni

Consiliul Judetean se chinuie de sase ani sa infiinteze un parc de recreere si agrement in Crangul Petresti, timp in care consilierii Aliantei DA si apoi cei ai PDL s-au opus permanent. Proiectul mai include si reabilitarea Complexului Caprioara.

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a declarat, la sfarsitul lunii aprilie, ca in Crangul Petresti va fi infiintat un parc regional de recreere si agrement.

Acest lucru va deveni realitate desi se pun piedici in realizarea acestui proiect inca din 2005. Seful administratiei judetene a aratat ca acest lucru va fi posibil dupa ce, cu acordul Consiliului Local Focsani, vor fi trecute in proprietatea judetului Vrancea si administrarea Consiliului Judetean cele 41 de hectare de padure detinute de Primaria Focsani in Crangul Petresti.

„Odata cu trecerea in administrarea Consiliului Judetean a celor 41 de hectare de fond forestier, plus proprietatea pe care o detine Consiliul Judetean in Crangul Petresti, vor deveni prin hotarari ale Consiliului Local Focsani si Consiliului Judetean Vrancea, obiectiv pentru recreerea si agrementul cetatenilor judetului Vrancea si ai municipiului Focsani“, a afirmat Marian Oprisan.

Dosar politic pentru achizitionarea Complexului Caprioara

Reamintim ca pentru realizarea Parcului de agrement din Crangul Petresti, in anul 2004, Marian Oprisan s-a certat cu fostul prim ministru Adrian Nastase. Ca represalii impotriva lui, Nastase a trimis, in control, Corpul de Control al primului ministru. Seful Corpului de Control era Victor Ponta, actualul presedinte al PSD, care a constatat ca Marian Oprisan era nevinovat. In perioada 2005-2009, guvernele portocalii care s-au succedat la putere s-au opus sistematic acestui proiect, initiat de Marian Oprisan iar DNA i-a fabricat un dosar in care sustine ca, Complexul Caprioara, care va face parte din parcul regional de agrement, a fost achizitionat de catre CJ pentru a duce la marirea pretului terenurilor din zona unde si familia sa detine un teren.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri