Măsurile energetice, incluse în planurile naționale de redresare

Parlamentul European a convenit asupra includerii măsurilor REPowerEU în planurile naționale de redresare pentru a sprijini independența față de combustibilii fosili ruși și a accelera tranziția verde.

Potrivit textului adoptat în plen cu 471 voturi pentru, 90 împotrivă și 53 abțineri, țările UE care prezintă un plan modificat de redresare și reziliență după intrarea în vigoare a prezentei propuneri vor trebui să includă măsuri de economisire a energiei, de producere a energiei curate și de diversificare a aprovizionării cu energie, potrivit prevederilor planului RePowerEU.

Stimularea independenței și combaterea sărăciei energetice

Eurodeputații au modificat propunerea inițială a Comisiei pentru a direcționa mai bine măsurile prevăzute în capitolele REPowerEU în vederea reducerii vulnerabilităților energetice în UE. Noile norme ar urma să acopere măsurile începând cu 1 februarie 2022.

Măsurile incluse în capitolele RePowerEU ar trebui să acorde prioritate investițiilor menite să combată sărăcia energetică pentru gospodăriile vulnerabile, IMM-uri și microîntreprinderi.

Astfel, eurodeputații doresc ca o sumă suplimentară de 20 miliarde euro sub formă de granturi, propusă de Comisie, să provină licitarea mai devreme a certificatelor naționale de emisii în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, în loc să utilizeze certificate din rezerva UE pentru stabilitatea pieței. Aceștia cer, de asemenea, Comisiei să identifice surse suplimentare pentru a completa finanțarea acțiunilor REPowerEU, inclusiv permițând flexibilitate în utilizarea fondurilor necheltuite, în special a finanțării restante din ciclul bugetar 2014-2020.

Aceste granturi suplimentare ar urma să fie distribuite statelor membre, ținând seama de rata lor de dependență energetică, de creșterea costurilor legate de energie pentru gospodării și de ponderea combustibililor fosili în consumul intern brut de energie.

Statele membre ar trebui să țină seama de recomandările autorităților regionale, ale ONG-urilor și ale partenerilor sociali atunci când pun în aplicare noile măsuri.

Măsuri transfrontaliere și climă

Eurodeputații solicită țărilor UE să se asigure că cel puțin 35% din cheltuielile lor în cadrul capitolelor REPowerEU sunt alocate măsurilor care au o dimensiune sau un efect multinațional, chiar dacă sunt efectuate de o singură țară din UE și cu excepția cazului în care Comisia acordă o derogare în anumite circumstanțe.

Aceștia au convenit că principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ” mediul înconjurător ar trebui să se aplice capitolelor REPowerEU, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite anumite condiții și numai pentru măsurile în vigoare până la 31 decembrie 2024.

Citește și:

ANRE: Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice trebuie modificat

spot_img

Ultimele știri