Lupta in Gorj: Pod luat de ape la Cruset

50 de familii, din comuna Cruset, au ramas izolate dupa ce singurul pod de acces in satul Mierea a fost luat, ieri – noapte, de ape. Oamenii sunt disperati, spun ca nu este prima data cand Amaradia se umfla si le ia podul si cer ajutor autoritatilor. Singura legatura cu comuna este o punte pe care oamenii o trec cu piciorul, dar daca va fi nevoie de ambulanta sau pompieri, in satul Mierea nu se mai poate ajunge.

Din cauza ploilor din ultimele doua zile, raul Amaradia s-a umflat din nou, joi – noaptea si a luat singurul pod de acces in satul Mierea, apartinator comunei Cruset. Circa 50 de familii din Mierea au ramas astfel izolate, pentru ca in sat nu se mai poate ajunge nici cu carul tras de boi. „Si anul trecut, in primavara, am patit la fel. Apoi ne-au facut podul asta din casete de beton si nu credeam ca-l mai poate lua apa. Dar, ni l-a luat si pe asta. Vai de noi, putem sa murim, sa ardem, ca nu poate veni nimeni la noi!”, a spus o femeie din Mierea, Viorica Trifoi. Pentru Ghoerghe Nicolicescu, situatia este mult mai grava. „Ia foc o casa in sat, ce facem? Pompierii nu pot ajunge, iar pana-l stingem cu galeata, arde tot satul. Ori avem nevoie de ambulanta, …la noi nu poate veni. Pana la urma, ma duc in centru si pe punte, dar ganditi-va ce facem in caz de nenorociri”.

Primarul din Cruset promite ca va rezolva problema
Podul care facea legatura cu satul Mierea era construit din casete de beton. Dupa viitura de azi noapte, parca nici nu a existat vreodata, cei peste 1000 de localnici din Mierea fiind nevoiti acum sa vina in comuna pe punte. Primarul din Cruset spune ca in fiecare an a facut demersurile necesare pentru a obtine fonduri in vederea construirii unui pod solid peste Amaradia, dar nu i s-a aprobat proiectul. „Am proiectul facut deja, dar nu mi-au aprobat finantarea. Poate reusesc acum, am promisiuni, si sper sa rezolv aceasta problema odata pentru totdeauna.

Pentru construirea unui pod peste Amaradia e nevoie de 35 de miliarde de lei vechi. Sunt bani multi, pe care Primaria Cruset nu-i poate suporta din buget. Varianta obtinerii de fonduri externe ramane in picioare, cu conditia ca proiectul sa fie aprobat anul acesta. In caz contrar, cele peste 50 de familii din satul Mierea vor continua sa ramana izolate de lume.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri