Locuitorii Alba Iuliei încurajați să acorde o mai mare atenție mersului pe bicicletă

În ultimii trei ani municipalitatea Alba Iulia a facut pași importanți în dezvoltarea unei infrastructuri dedicate mersului pe bicicletă, a declarat marți, Mircea Hava, primarul Alba Iulia, cu ocazia lansarii în premieră a programului de bike-sharing I’Velo.

 Ne dorim ca prin intermediul acestei inițiative în parteneriat cu Asociația Green Revolution și Banca Raiffeisen să încurajăm albaiulienii să acorde o mai mare atenție utilizării bicicletei mai ales că orașul nostru a făcut în ultimii 3 ani pași importanți în a dispune de infrastructura necesară. Vizitatorii orașului sunt, de asemenea, invitați să se bucure de cea mai mare cetate din România și în curând de zona Mamut – Parcul Dendrologic utilizând bicicletele în scop de agrement. Le mulțumesc partenerilor pentru că au răspuns solicitării Primăriei de a include Alba Iulia în cel mai mare program național de bike sharing. Bicicleta este un mijloc de transport convenabil, verde, sănătos, prietenos cu noi toți și tot ceea ce ne inconjoară. Bicicleta poate fi în același timp baza unor afaceri în domeniul livrării de bunuri sau prestării de servicii”, a spus Mircea Hava.

Acesta a precizat că dezvoltarea de noi piste de bicicletă în oraș va continua pentru a conecta  contecteze cartierele și locuitorii acestora cu principalele zone de interes: zonele de agrement, piețele, supermarket-urile, școlile, instituțiile publice, stadion, bazinul olimpic sau căminele studențești.

În principalele stații de autobuze din oraș vom amenaja rastele automate cu biciclete care pot fi folosite de cei care utilizează sistemul de transport public și doresc să își continue călătoria spre locul de muncă sau de interes, cu bicicleta. Pregătim un proiect de finanțare în acest sens pentru prioritatea de mobilitate urbană a viitorului Program Operațional Regional 2014 – 2020“, a mai spus Hava.

Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank au anunțat marți deschiderea centrului I’ Velo în Alba Iulia.

Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank

Din 2010, când am lansat I’Velo, și până în prezent putem spune că am reușit să arătăm că bicicleta nu este doar mijloc de agrement, în week-end, ci chiar mijloc de transport la și de la serviciu. Vrem să îi încurajăm pe oameni să folosească în continuare cât mai mult bicicletă, să își lase mașinile acasă și să pedaleze pentru sănătatea lor și a orașului lor”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank.

Centrul de închiriere “I’Velo”, din Alba Iulia, Parcul Unirii, va pune la dispoziția cetățenilor 70 de biciclete, șapte zile din șapte în intervalul 11:00 – 20:00, de luni până vineri, (ultima închiriere la ora 19:00) și 10:00 – 20:00 sâmbătă și duminică (ultima închiriere la ora 19:00).

Raluca Fiser, Președintele Asociației Green Revolution

Pentru primul an încurajăm locuitorii din Alba Iulia să aleagă bicicleta ca mijloc principal de transport, dar și ca modalitate distractivă de a face mișcare.  În continuare, una dintre principalele noastre preocupări rămâne siguranță utilizatorilor și  nevoia unei infrastructuri pentru biciclete. Ne bazăm pe susținerea autorităților publice, care trebuie să prioritizeze mersul pe biciclete și să rearanjeze întregul spațiu urban disponibil potrivit acestor priorități. Infrastructura necesară utilizării bicicletei este printre cele mai importante condiții de dezvoltare a unui oraș prietenos cu bicicliștii”, a declarat Raluca Fiser, președintele Asociației Green Revolution.

La fel ca și anul trecut, bicicletele I’Velo vor putea fi disponibile, atât contra cost, cât și gratuit. Tinerii sub 16 ani și pensionarii au posibilitatea de a închiria bicicletele gratuit, pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie.Tarifele de închiriere sunt: 4 lei pentru 1 oră și 15 lei pentru 24 de ore.

800.000 de români au pedalat cu I’Velo în 2014

În sezonul 2014, centrele I‘Velo vor putea fi găsite în București – parcul Herăstrău – Piața Charles de Gaulle,  Arcul de Triumf și Parcul Tineretului – intrarea de la Gheorghe Şincai, dar și în țară, în orașele: Iași – Parcul Copou, Brașov – Piața Sfatului, Constantă – Gravity Park, Sibiu – Cazarma 90, iar din acest an și la Alba Iulia – Piața Unirii.

De asemenea, I’Velo oferă în continuare, posibilitatea de a rezerva online biciclete, accesând site-ul www.ivelo.ro

I’Velo este cel mai important proiect de bike-sharing din România și are ca misiune introducerea graduală a bicicletei în peisajul vieții urbane, atât pentru recreere, cât și ca mijloc de transport alternativ, sănătos, cu impact minim asupra mediului.

În cei 4 ani de funcționare, programul  I’Velo a reușit să scoată aproximativ 800.000 de români la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 1200 de tone.

Programul I’Velo, inițiat de Raiffeisen Bank și Green Revolution, se desfășoară sub înaltul patronaj al Ministerului Mediului și Pădurilor, cu sprijinul primăriilor din București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Iași, Constantă, Alba Iulia, precum și al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

 

spot_img

Ultimele știri