Legea Mirosurilor intră azi în vigoare, dar cadrul legal este incomplet

Legea Mirosurilor va obliga operatorii economici care generează mirosuri deranjante să reducă disconfortul olfactiv. În caz contrar, ei pot plăti amenzi de până la 100.000 de lei. Deși legea intră în vigoare azi, cadrul legal este incomplet. Dacă Guvernul nu vine curând cu o completare, obligațiile nu se pot aplica.

Inițiată de USR și adoptată la jumătatea lunii iunie de Camera Deputaților, Legea Mirosurilor acoperă un vid legislativ în privința calității aerului, prin stabilirea unor reglementări clare referitoare la măsurarea și monitorizarea disconfortului olfactiv, precum și la prevenirea, eliminarea sau reducerea acestuia, astfel încât acesta să nu afecteze sănătatea populației și mediul în ansamblul său. Legea stabilește obligații atât pentru operatorii economici a căror activitate generează mirosuri, cât și pentru autoritățile publice.

Deși intră în vigoare azi, avocatnet.ro subliniază că „Guvernul trebuie să vină curând cu o hotărâre prin care să completeze cadrul legal, altfel noile obligații nu se pot aplica”.

„Multe dintre noutățile legii vor fi aplicate efectiv numai dacă autoritățile centrale se vor mișca rapid cu adoptarea unor modele de documente și metodologii necesare – există o perioadă de 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a le adopta, însă experiența ne arată că ministerele și alte autorități nu se încadrează întotdeauna în aceste termene și uneori le depășesc cu mult”, scriu cei de la avocatnet.

Legea cadru stabilește principiile în linii mari, iar separat, prin hotărâri de Guvern, se stabilesc detaliile de implementare, care pot fi ulterior modificate în funcție de nevoile dintr-un anumit moment.

Printre reglementările din Legea Mirosurilor:

  • Definește disconfortul olfactiv ca fiind mirosul generat de o activitate care poate avea impact negativ asupra stării de sănătate a populației și a mediului în întregul său care se cuantifică pe diferite scale de mirosuri, conform standardelor în vigoare.
  • Reglementează obligativitatea unui Plan de gestionare a disconfortului olfactiv care va cuprinde măsurile necesare pentru prevenirea și diminuarea disconfortului și care va face parte din autorizația de mediu. Nerespectarea Planului va putea atrage inclusiv suspendarea temporară sau definitivă a activității generatoare de disconfort olfactiv.
  • Autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement și să controleze preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului.
  • La elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului se vor prevedea, obligatoriu, și măsuri de prevenire și reducere a disconfortului olfactiv.
  • Sunt prevăzute o serie de contravenții la cererea motivată a autorităților pentru protecția mediului.
  • Pentru nerespectarea obligației de a realiza, în totalitate sau la termen, măsurile impuse în conformitate cu Planul de gestionare a disconfortului olfactiv, proiectul de lege prevede o amendă între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și o amendă între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri