Amendamentele aduse Legii vanatorii, prin care se permite vanatul in ariile protejate, sunt de natura sa ingrijoreze Administratia Parcului National Retezat in ceea ce priveste consecintele de imagine pe plan international ce ar putea sa apara dupa adoptarea actului normativ. "Suntem impotriva promulgarii acestei legi.
Ea va avea efecte din punct de vedere al imaginii pe plan international. Interdictia vanatorii in parcurile nationale a fost unul dintre criteriile de recunoastere pe plan mondial a parcurilor nationale. Speram ca parlamentarii sa lase legea asa cum a fost, cu reguli de vanatoare clare in restul suprafetelor, mai putin in ariile protejate, si sa renunte la amendamentele propuse", a declarat miercuri seful APNR, Zoran Acimov. Legea vanatorii, cu amendamentele mentionate, nu a fost promulgata de presedintele Romaniei si a fost retrimisa Parlamentului pentru rediscutare. Mai multe organizatii neguvernamentale, dar si APNR s-au adresat parlamentarilor, solicitand abrogarea acelor prevederi care fac referire la posibilitatea organizarii unor partide de vanatoare in ariile naturale protejate.
DIPLOMA DE EXCELENTA. Ultima recunoastere internationala a Parcului National Retezat vine din partea Consiliului Europei, care a decis sa-i acorde "Diploma de excelenta", dupa ce APNR a rezolvat problemele legate de constructia DN 66 Uricani – Herculane si proiectele de captare a apelor din aria protejata cu scopul producerii energiei electrice. Astfel, studiul de impact pentru constructia drumului a fost completat cu masuri clare de protectie a florei si faunei din zona de intersectie cu partea sudica a Parcului. De asemenea, Hidroelectrica nu a mai primit avizele de mediu pentru extinderea retelei de captare a paraielor din Parc, constatandu-se ca acestea au un impact negativ asupra florei si faunei. Parcul National Retezat este membru al Fundatiei europene Pan Parks, ceea ce a determinat includerea acestei arii protejate in elita parcurilor naturale europene. Parcul National Retezat a fost infiintat in anul 1935, fiind prima arie naturala protejata din tara. Parcul are o suprafata de peste 38.000 de hectare, in care se pot regasi aproape 1.200 de plante, ceea ce reprezinta o treime din flora spontana a Romaniei.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul National