Johnny Depp a participat la o campanie ecologica pentru a ajuta la combaterea pescuitului illegal, informeaza Ecorazzi. Campania se numeste “Save The Sea”, iar actorul este de parere ca aceasta problema trebuie rezolvata pana nu este prea tarziu.
“Marile si oceanele noastre impreuna cu oamenii care depind de ele se confrunta cu o amenintare critica. Pescuitul ilegal diminueaza stocurile de peste din intreaga lume. Impactul devastator al acestor activitati ilegale de pescuit este resimtit nu numai de ecosistemele marine, dar si de tarile care se bazeaza pe stocurile de peste atat ca sursa de alimentatie, dar si de munca”, a declarat actorul.
Depp a mai spus ca problema pescuitului ilegal nu este fara rezolvare, dar ca trebuie luate cat mai urgent masuri de protejare a biodiversitatii marine si a securitatii hranei pentru urmatoarele generatii. Si cel mai important, a subliniat celebrul actor, este ca oamenii sa constientizeze gravitatea consecintelor pescuitului ilegal si sa se implice in eforturi de protejare a vietii marine, dar si a oamenilor.