Educaţia ecologică şi protecţia mediului înconjurător devin materii obligatorii pentru viitorul an şcolar. Legea a fost adoptată în Senat, viitoarea programă şcolară conţinând noțiuni obligatorii de ecologie. Indiferent, însă, dacă educația ecologică va fi tratată de cadrele didactice ca materie obligatorie sau nu în școlile din România, aceasta nu poate fi doar o disciplină, ci un mod de viață, mai ales într-o cultură a tehnologiei, a consumului și a tratării naturii ca pe un material de unică folosință. Claudia Chiru, învățătoare la Școala 195 din București, a vorbit în interviul acordat Green Report despre provocările și limitele educației ecologice în școli din această toamnă.
Deși educația ecologică va deveni materie obligatorie abia din noul an școlar, până acum anumite informații au venit către copii prin diverse canale sau acțiuni inițiate de cadrele didactice împreună cu organizații din zona protecției mediului. Care este, în opinia dumneavoastră, nivelul de conștientizare al elevilor și profesorilor/învățătorilor față de importanța educației ecologice?
Începând cu anul școlar viitor sau în anul 2023, încă nu știm sigur, declarațiile din spațiul public se contrazic în acest moment, vom avea o nouă disciplină care se numește Educație pentru Viață în cadrul căreia sunt incluse mai multe module care reprezintă diverse arii de interes, le-au numit module care vor include competențe, cum ar fi protecția mediului, noțiuni pentru sănătate, noțiuni de prim-ajutor, anatomia și fiziologia omului.
Bineînțeles, vor fi introduse în funcție de nivel, adică la clasele primare vor fi unele, iar la ciclul gimnazial și liceal, altele. După părerea mea, nivelul de conștientizare al elevilor și profesorilor din ciclul primar este destul de ancorat în realitate, la modul că la vârstele acestea la care elevii interacționează cu învățătoarea/învățătorul lor 5 ani, reușesc să fie conștienți și chiar să-și asume comportamente specifice, comportamente pe care le și aplică în viața de zi cu zi. Avem deja în programă și reflectat în manuale și caiete speciale competențele legate de mediu și de protecția și îngrijirea acestuia, deci conducem multe acțiuni în acest sens, atât în spațiul formal cât și în cel nonformal, învățăm și experimentăm multe lucruri.
Am organizat o activitate școlară care are potențialul de a influența comportamentele elevilor chiar în ultimele zile de școală când am invitat un sculptor/apicultor cu stupul său mobil pentru a ne spune secretele albinelor pe care din pură pasiune le crește și îngrijește. Avându-l pe acest profesionist printre noi, vorbindu-ne cu pasiune despre o parte foarte importantă din viața lui, ne-a inspirat. Elevii au putut vedea cu ochii lor dedicarea în forma ei cea mai simplă, au putut observa comportamentul apicultorului și al fiicei lui, contaminată și ea de dragostea tatălui ei pentru albine. Așa dăm mai departe la școală, organizând astfel de evenimente, de la suflete la suflete. Pe lângă latura emoțională, copiii au rămas cu foarte multe informații, au adresat întrebări, au degustat miere de diferite tipuri, au atins fagurele, au urmărit viața stupului, și-au completat cunoștințele pe care le dețineau despre polenizatori și evoluție.
Cum va putea fi predată ecologia în școli? Vor exista manuale? De ce anume are nevoie un cadru didactic pentru a putea preda aceasta nouă materie?
Am înțeles că pentru educația ecologică există un manual digital, sau va exista, dezvoltat de organizația World Wide Found. Sunt țări care au foarte multă experiență în acest domeniu, ne putem inspira. Eu îmi imaginez o predare bazată pe învățare experiențială, în natură, cu multe ieșiri în parcuri și zone verzi, de exemplu în București avem Delta Văcărești, un loc absolut magic, avem multe grădini pe care le putem folosi cu scopul de a observa flora și fauna. Mi-ar fi necesar să am o planificare clară, să pot ieși cu ușurință din școală oricând doresc, să am acces la multe resurse, să existe materiale concrete care să fie atrăgătoare și grăitoare.
Pentru a asigura o învățare eficientă, activitățile pe care le vom desfășura ar trebui să respecte următoarele: copiii să exploreze și să se joace, să fie învățare activă, hands on, să poată crea ceva cu ideile generate în urma învățării experiențiale și să-și dezvolte gândirea critică în privința gestionării înțelepte a resurselor oferite de planeta noastră și protejarea a tot ceea ce reprezintă mediul înconjurător. Este foarte probabil ca în viața lor de adulți să dea un test dificil în lupta împotriva schimbărilor climatice, de exemplu. De aceea, este esențial să își facă partea lor încă de la o vârstă fragedă pentru un viitor într-o lume mai durabilă și mai locuibilă. Iar toate acestea pornesc de la petrecerea timpului în natură, natura care le oferă copiilor în primul rând libertatea de a fi copii.
Cum va putea fi evaluat nivelul de pregătire în asimilarea cunoștințelor de ecologie? Vor exista grile de evaluare sau teste?
Eu sper să nu se folosească grile și teste, sper ca la această materie să folosim cât mai mult „portofoliul” elevului și să putem evalua proiectele pe care fiecare copil le dezvoltă pe parcurs. Această materie se predă și se învață afară, în natură. De exemplu, poate un copil este interesat de viața furnicilor sau de viața copacilor. Acel copil poate lucra la tema aleasă pe durata unui modul și la final ne poate prezenta concluziile. Abordând astfel materia, copiii se vor simți integrați cu natura, o vor simți ca pe ceea ce este de fapt, casa lor, mediul în care trăiesc și în care își vor crește propriii copii, astfel vor fi motivați intrinsec să aplice și să respecte, să iubească și să prețuiască. Desigur, avem nevoie de timp și răbdare și sper din tot sufletul să apuc ziua în care în educație vom fi răbdători, atenți, lipsiți de presiune și stres, ziua în care vor conta copiii și ceea ce îi interesează pe ei.
Cum vor putea pune copiii în practică noțiunile de la sala de curs?
Există în proiectul de lecție pe care noi, învățătorii, îl concepem pentru lecțiile noastre o secțiune care vizează latura emoțională a dezvoltării unui copil. Competențele asociate educației pentru mediu nu se pot măsura cu aceeași măsură cu care se verifică cunoștințele matematice. Această învățare se măsoară efectiv în comportamente pe care, dacă ne facem treaba bine, le observăm apoi în societate. Aici se lucrează cu emoții, cu sentimente, cu empatie, cu altruism, cu toate abilitățile și deprinderile soft, cele emoționale, cele care îl diferențiază pe om de restul vietăților, cele care sunt cel mai dificil de format.
Așadar la sala de curs începem să vorbim despre plante, copaci, râuri, păsări și insecte și ieșim în aer liber să le descoperim, prilej cu care copiii iau contact și cu problemele de mediu precum poluarea, emisiile de gaze, consumul de energie, reciclarea sau buna utilizare a apei. Practic, grija față de mediu îi va face în primul rând să își dorească să petreacă mai mult timp afară. Pe măsură ce se joacă, pun întrebări și experimentează, ei se descoperă pe ei înșiși în timp ce interacționează cu mediul lor natural. Iar această interacțiune și legătură empatică îi va inspira să ia în considerare modul în care acțiunile lor afectează mediul și să se gândească la modalități de a avea un impact pozitiv. Această legătură îi va face ca în mod natural să închidă robinetul atunci când se spală pe dinți, să colecteze bateriile uzate într-o cutie, să stingă lumina atunci când ies din cameră sau să deseneze pe ambele fețe ale unei hârtii.
Ca să ajungem în acel punct avem nevoie de întreaga comunitate, societate, de părinți, de colegi, de toți adulții responsabili ai acestei țări. Acesta este punctul în care e musai să ne unim și să predăm ștafeta într-o manieră sănătoasă. Îmi doresc ca la pensie să existe Delta Văcărești. Îmi doresc ca la pensie să existe verde în orașul nostru.
Cum putem încuraja dezvoltarea comportamentelor prietenoase față de mediu dincolo de sala de curs?
Dacă am generat comportamente, ele sunt scoase din sala de clasă, căci îi însoțesc pe elevi în viața lor socială. În momentul în care un copil, orice copil, face cu dragoste și admirație ceva, acel lucru îi rămâne în suflet. La școală avem datoria de a ne conecta cu copiii și de a construi o relație cu ei astfel încât ei să ne admire și să își dorească să aplice în viața lor ceea ce îi învățăm, ceea ce noi suntem în fața lor, ca profesori, ca oameni. Orice activitate școlară sau extrașcolară care are la bază interesele reale ale copiilor și/sau ceva prezentat de către profesor, părinte sau specialist într-o formă nemaipomenită, are potențialul de a forma cel puțin un comportament.
De exemplu, pe timpul verii, copiii au ocazia de a participa la diverse programe precum cel inițiat la SAGA Kid în perioada 4 iulie-26 august. Este o tabără urbană pe care o organizăm anual și care se transformă anul acesta într-o veritabilă TABĂRĂ VERDE. Un loc în care copiii vor profita de vacanța de vară pentru a învăța să iubească și să respecte natura prin folosirea responsabilă a resurselor. Totul, în ritm de joacă și experimente. Concret, mergem în fiecare zi în parcul IOR pentru a ne juca și a descoperi păsări, insecte și copaci, dar și de a afla că un PET aruncat pe spațiul verde, poate rămâne în natură chiar și 450 de ani. De aceea, vom face și curățenie în câteva dintre parcurile din București.
Apoi, mergem să descoperim câțiva dintre cei mai frumoși copaci din Capitală și facem o hartă a acestora. Facem ierbare, inspectăm plantele cu ajutorul unor aplicații, vin specialiști de mediu care să le vorbească copiilor despre importanța protejării mediului și lista poate continua. Pe de altă parte, pe parcursul întregului an, la SAGA Kid colectăm deșeurile selectiv și folosim sticlele din plastic, cartoanele de lapte și de ouă, paiele de băut sau hârtia colorată pentru a le transforma în jucării sau chiar materiale didactice. Poate că pentru mulți adulți reciclarea sau reutilizarea e o provocare, însă copiii noștri pot învăța cu ușurință cum să sorteze deșeurile și să respecte mediul înconjurător. Experiența noastră la SAGA o confirmă.
Într-adevăr, educația ecologică nu poate fi doar o disciplină, ci un mod de viață, fiindcă și copiii noștri fac parte din marea carte a naturii. Așadar, cu cât sunt mai variate mediile și activitățile la care copiii participă la școală și după școală cu pasiune și curiozitate, cu atât mai mari sunt șansele dezvoltării și consolidării unor comportamente prietenoase față de mediu. Încurajând această pasiune la o vârstă fragedă, avem o șansă mai bună de a crește o generație de susținători ai mediului pe tot parcursul vieții, care vor continua să trăiască o viață durabilă până la vârsta lor adultă.
Cum vedeți relație părinte-copil în acest context?
Relația părinte-copil în acest context este foarte importantă. Copiii noștri absorb și imită totul. De exemplu, cei mai mulți dintre noi, adulții de azi, nu am învățat cu adevărat cum să fim consumatori responsabili și cum afectează mediul. A deveni un consumator conștient de mediu este ceva recent care a început să atragă atenția în ultimii ani. Astăzi, informațiile sunt peste tot. Ne putem învăța copiii și avem sprijin deplin datorită evoluției tehnologiei. Prin propriul exemplu îi putem conduce pe copiii noștri într-un spațiu al minții sustenabil.
Aceasta înseamnă să ne concentrăm mai mult pe articole reciclate, pe protejarea ecosistemelor, să cumpărăm alimente din surse durabile și să luăm de acasă pungi reutilizabile, să achiziționăm aparate eficiente din punct de vedere energetic, să folosim produse de curățare biodegradabile, să evităm fast fashion și să le explicăm copiilor noștri de ce deciziile noastre de cumpărare, de exemplu, au un impact asupra mediului.
Rolul părinților în acest context este să conducă prin exemplu, să se asigure că copiii înțeleg de ce fiecare dintre aceste acțiuni este importantă și să își facă timp pentru a le explica chiar de la vârste fragede, odată ce știu să facă diferența dintre bine și rău că, de pildă, menținerea luminilor stinse nu numai că economisește energie, ci și îmbunătățește calitatea aerului prin limitarea cantității de muncă pe care o au de făcut centralele electrice care poluează aerul. La fel de simplu pot explica modul în care întregul ciclu de viață al unei sticle de plastic utilizează cantități mari de combustibili fosili care contribuie la schimbările climatice și să lase curat în urma lor atunci când se duc la munte sau la mare. Le mai pot explica copiilor pe înțelesul lor și modul în care sticla reutilizabilă ține plasticul departe de gropile de gunoi și ne îndreaptă către o economie circulară.
La toate acestea aș adăuga încă o componentă, și anume învățătorul, profesorul, astfel obținem triada părinte-copil-profesor, triada care stă la baza evoluției speciei. Nu putem face nimic fără părinți, iar părinții nu pot face nimic fără noi. Fără copii… nu mai existam si nu ne mai găsim sensul, deci, e un moment bun pentru a reflecta și pentru a ne îmbunătăți strategia de abordare. Întrebarea este: Ce pot face eu astfel încât copilul meu să accepte informațiile și activitățile de la școală? Cum pot eu susține procesul educațional fără să îl alterez? Cum pot eu să îmi susțin copilul astfel încât el să beneficieze de tot ce e mai bun la școală? Noi, profesorii, la rândul nostru, ne putem adresa următoarele întrebări: Ce pot face eu pentru a-l ține la curent pe părinte și pentru a-i arăta intențiile mele bune? Cum îmi pot susține elevii pentru ca aceștia să fie încântați și curioși la școală? Cum îi pot susține pe părinți astfel încât să înțeleagă că dorința mea este să aștern în fața copilului cât mai multe provocări cu efect pozitiv?
O triadă perfect funcțională va duce la modelarea unor comportamente durabile și de impact. Învățarea unui singur copil va duce la mai puține bucăți de plastic într-o groapă de gunoi, mai puține animale marine în pericol sau mai puțini bani cheltuiți pe petrol. Așa vom reuși să creștem o generație de eco cetățeni mai amabili unii cu alții, mai conștienți de mediu decât generația dinaintea lor și pregătiți să-și protejeze planeta pentru a beneficia întreaga lume.
