Instalație pentru colectarea deșeurilor plutitoare, inaugurată pe cursul Crișului Repede

Un echipament pentru colectarea deșeurilor plutitoare a fost instalat miercuri pe cursul Crișului Repede. Proiectul care are ca scop reducerea cantității de deșeuri plutitoare care ajung în albia râului a fost inițiat de Apele Române Crișuri și grupul de reciclare GreenGroup și este unul din cele 10 proiecte de investiții pentru instalarea unor echipamente de captare și îndepărtare a deșeurilor plutitoare care vor fi dezvoltate, în acest an și anul viitor, în România, în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Satu Mare și Maramureș.
Sistemul de colectare acționează precum o barieră care oprește și stochează deșeurile plutitoare, după conceptul “Litter trap” (“capcana deșeurilor”), dezvoltat de asociația olandeză Clear Rivers.
Capcana deșeurilor a fost deja testată cu succes în țări precum: Olanda, Ungaria sau Indonezia. Sistemul reține deșeurile din râu prin brațul mobil, direcționându-le în “capcană”, o cuvă de colectare cu o capacitate de 5 metri cubi. El funcționează neîntrerupt, având autonomie completă. Nu consumă energie electrică, nu necesită intervenție umană pentru funcționare și este fabricat din deșeuri recuperate din râuri.
Totodată, nu pune în pericol ecosistemul și nu afectează biodiversitatea, fiind astfel un sistem eficient și sustenabil. După colectare, deșeurile sunt sortate și transportate către fabricile de reciclare din România, unde apoi sunt procesate și transformate în produse noi.
În fiecare an, la fiecare creștere a debitelor, râurile României sunt inundate de tone de deșeuri plutitoare, majoritatea provenite din abandonări ilegale și transportate de aluviuni în albiile râurilor. În cazul bazinelor Crișurilor și Someșului, aceste deșeuri trec granița în Ungaria și ajung, inevitabil, în râul Tisa. Pe lângă prejudiciul major produs mediului, calității apei și ecosistemelor, aceste deșeuri au generat și reacții din partea autorităților ungare, până la cel mai înalt nivel.
spot_img

Ultimele știri