Import ilegal de deşeuri în România. Poliţia a găsit în containere inclusiv materiale periculoase

Mai multe containere au fost găsite pline de deşeuri în Portul Constanţa Sud Agigea. Importul ilegal a fost realizat de două firme, una din Prahova, iar alta din București. Poliţiştii au găsit în interiorul containerelor inclusiv materiale periculoase, precum acumulatori şi componente metalice.

Mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, respectiv produse de uz casnic, uzate, însă în realitate erau deşeuri inutilizabile.

Controlul a avut loc sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud.

Cele cinci containere au fost descărcate de pe o navă, pavilion Liberia, aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia.

„Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerele conţineau produse din material plastic inutilizabile, în interior au fost constatate deşeuri lemnoase, metalice, precum şi deşeuri periculoase (acumulatori şi componente metalice, scule electrice)”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În continuarea cercetărilor au mai fost identificate 50 containere, aflate în terminalul portului Constanța Sud Agigea, precum şi alte 15 containere ce vor fi descărcate în cursul zilei de astăzi.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au mai verificat un container descărcat în acelaşi port de pe o navă cu pavilion în Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada.

În urma verificărilor s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerul figurează ca fiind umplut cu articole de uz gospodăresc, familial, uzate, s-a stabilit faptul că, mărfurile erau de fapt deșeuri inutilizabile.

În cele două cazuri a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și importul ilegal de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Citeşte şi:

UE interzice exporturile de deşeuri din plastic către ţările sărace
Regulile post-Brexit permit Marii Britanii să exporte în continuare deșeuri din plastic către țările sărace
spot_img

Ultimele știri