Green Revolution a instalat prima parcare inteligentă pentru biciclete din Timișoara. Aceasta este amplasată în apropierea parcării Consiliului Județean Timiș și pune la dispoziție 20 de locuri de parcare pe două niveluri.
Accesul în parcare este monitorizat video și se face în baza unei cartele sau a unei aplicații mobile. Tot aici, bicicliștii pot folosi sistemul self service pentru reparații și mentenanță (ex. sistemul Velopump Air), iar posesorii de trotinete sau biciclete electrice le pot încărca gratuit.
Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, lipsa locurilor de parcare sigure se numără printre motivele pentru care unii timișeni nu folosească bicicleta ca mijloc de transport zilnic.
„Am decis să o amplasăm în apropierea sediului Consiliului Județean pentru a schimba mentalități. Să arătăm oamenilor că există parcări sigure, cum este și aceasta, care are trei camere video. Deocamdată am dezactivat accesul cu cardul lăsând-o liberă pentru toți cei care doresc să o folosească. Mai avem în plan să achiziționăm încă două stații cât putem de repede și pe care dorim să le amplasăm în spațiile dintre blocuri. Deocamdată ne focusăm pe Timișoara, dar după ce vom începe construcția pistelor de biciclete vreau să ne focusăm pe realizarea de parcări în întreg județul”, a declarat, pentru Green Report, Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
„Asigurarea unor locuri sigure pentru biciclete și bicicliști este o necesitate și va duce la încurajarea folosirii cât mai dese a bicicletei. Vrem să încurajăm oamenii să-și țină bicicleta afară și nu pe balcon”, a declarat, pentru Green Report, Corneliu Belciug, director de programe Asociația Green Revolution.
Conform reprezentantului Green Revolution, pentru a crește eficiența acestor parcări este important ca ele să fie amplasate în proximitatea cât mai multor blocuri de locuințe și să existe o conectivitate între acestea și parcările de biciclete ale clădirilor publice, unităților de învățământ, piețelor sau autogărilor și stațiilor de cale ferată.