Gazoductul South Stream devine realitate

Contractul cu Bulgaria pentru construirea gazoductului South Stream va fi semnat la data de 15 noiembrie, a anuntat presedintele grupului rus Gazprom, Alexey Miller.

Lucrarile de constructie incep la 7 decembrie, a declarat Alexey Miller pentru ITAR-TASS, preluat de agentia bulgara Novinite.

In numele partii ruse, contractul va fi semnat de presedintele Gazprom, iar din partea bulgara va semna un responsabil al companiei Bulgargaz.

Potrivit sefului Gazprom, alte cateva state partenere – Ungaria, Serbia si Slovenia – au semnat deja acordurile corespunzatoare.

Pe de alta parte, Alexey Miller a sustinut ca nu este nicio legatura intre participarea Bulgariei la construirea South Stream, care va aduce gaz din Rusia, si reducerea pretului gazelor vandute Bulgariei de catre Gazprom.

O alternativa la tranzitul gazelor prin Ucraina

Conducta South Stream va transporta 63 de miliarde de metri cubi de gaz anual, din Rusia spre centrul si sudul Europei, constituind o alternativa la trecerea acestui gaz “prin alte tari, cum ar fi Ucraina”, mentioneaza Novinite.

Gazoductul va porni din Rusia, va trece pe sub Marea Neagra pana in Bulgaria, iar pe teritoriul acestei tari se va ramifica in doua tronsoane. Ramura nordica va traversa Serbia, Croatia, Ungaria si Slovenia pana in Austria si nordul Italiei, iar ramura sudica va traversa Grecia si va ajunge in sudul Italiei.

Potrivit unor calcule preliminare, construirea gazoductului va costa 16 miliarde de euro. Primele livrari comerciale de gaz sunt programate la inceputul anului 2016, iar functionarea South Stream la intreaga capacitate este planificata pentru anul 2018.

Ceremonia de inaugurare a lucrarilor de constructie este programata la data de 7 decembrie in orasul rusesc Anapa, pe tarmul estic al Marii Negre. Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a adresat premierului Bulgariei, Boyko Borisov, o invitatie sa fie prezent la ceremonie.

Mihai Diac

Foto: Novinite

Comentariile tale pot fi postate aici

Citeste si:

Gazul caspic avanseaza spre Romania

Gazprom, dispusa pentru furnizarea directa de gaze catre Romania

Conducta Nord Stream ar putea distruge ecosistemul Marii Baltice

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri