Liderul senatorilor Partidului Romania Mare (PRM), Gheorghe Funar, i-a solicitat presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, sa il invite pe premierul Calin Popescu-Tariceanu sa prezinte in fata plenului acestei camere legislative contractul de concesiune a zacamintelor de aur si argint de la Rosia Montana.
Senatorul PRM ii solicita primului-ministru sa prezinte contractul de concesiune, precum si "consecintele" acestuia, "in ceea ce priveste dezvoltarea durabila in Muntii Apuseni, inclusiv in domeniul turismului, dupa folosirea cianurilor, distrugerea ilegala a monumentelor istorice si a ariilor protejate".
In solicitarea adresata presedintelui Senatului, in numele grupului senatorial al PRM, Funar ii da si un termen premierului Tariceanu: pana cel tarziu la sfarsitul lunii septembrie.
"Dupa cum stiti, de circa 10 ani, se pune la cale jefuirea celui mai mare zacamant de aur si argint din Europa, prin folosirea a 200.000.000 kg de cianura la Rosia Montana, in Muntii Apuseni. In urma dinamitarii a patru munti si a comunei Rosia Montana, in aceasta parte a Romaniei se va produce cel mai mare dezastru ecologic din Europa", sustine Gheorghe Funar, in scrisoarea deschisa adresata lui Nicolae Vacaroiu.