România ar putea avea începând cu 2020 festivaluri și evenimente publice ECO, în care colectarea separată a deșeurilor de ambalaje să fie un segment obligatoriu și prioritar pentru organizatori.
Asociația Act for Tomorrow, în parteneriat cu Ministerul Mediului, propun o nouă abordare de organizare a evenimentelor din România, având la bază principiile dezvoltării sustenabile. România este gazda unora dintre cele mai mari festivaluri din Uniunea Europeană, iar numărul și dimensiunea acestor evenimente este în continuă creștere.
Acesta este ultimul document pe care l-am adoptat în calitate de Ministru al Mediului, fiind un demers proactiv pentru promovarea măsurilor adoptate la nivel european, care vizează reducerea deșeurilor de unică folosință. Pe durata întregului mandat am căutat soluții și adoptat măsuri pentru ca România să aibă un viitor sigur și sănătos și să își atingă obiectivele de mediu asumate la nivel european. Îmi doresc ca acest proiect să reprezinte primul pas care să ajute organizatorii de evenimente să devină ei înșiși promotori ai măsurilor care asigură sustenabilitatea și tranziția către o economie circulară”, a declarat Grațiela Gavrilescu, Ministru al Mediului.
Anual, peste 1 milion de persoane participă la marile festivaluri de muzică. Acestora li se adaugă participanții altor tipuri de evenimente sportive, culturale, precum concerte, serbări, târguri, zilele orașelor și comunelor, dar și manifestațiile religioase sau politice.
În ultimul an, Asociația Act for Tomorrow s-a implicat în foarte multe campanii de conștientizare cu privire la colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, din cadrul festivalurilor din România cu scopul de a educa și încuraja organizatorii festivalurilor să fie prietenoși cu mediu, dar și de a promova conceptul de sustenabilitate în cadrul acestor evenimente.
Astfel, în urma numeroaselor participări, AFT a întocmit o serie de concluzii și recomandări, care au fost înaintate Ministerului Mediului. Propunerile transmise au fost incluse în Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic, inițiat vineri, 30 august 2019, de doamna ministru Grațiela Gavrilescu.
Prin acest proiect de lege, aflat în dezbatere publică, Ministerul Mediului și-a propus prevenirea și reducerea cantității de deșeuri generate în cadrul evenimentelor și reuniunilor publice, cum ar fi concertele, festivalurile, serbările, zilele orașelor/comunelor, manifestațiile politice sau religioase. În același timp, Ministerul Mediului ține cont de noile pachete legislative la nivel european.
Proiectul de lege propune o serie de măsuri care trebuie implementate de către organizatorii evenimentelor, pentru a diminua impactul negativ asupra mediului:
- să asigure infrastructura necesară colectării separate a deşeurilor pe minim trei fracții – reciclabile, nereciclabile și biodegradabile, precum şi cu toalete ecologice;
- să asigure marcarea punctelor pentru colectarea separată a deşeurilor şi afişarea regulilor privind colectarea separată, cu exemplificarea tipurilor de deşeuri;
- să asigure igienizarea și salubrizarea locului de desfășurare a evenimentului;
- să se asigure că produsele alimentare și băuturile comercializate sau oferite gratuit la locul de desfășurare a evenimentului sunt ambalate în ambalaje reutilizabile sau biodegradabile care respectă standardul SR 13432:2002;
- să furnizeze participanților informații specifice privind sistemul de colectare separată pus la dispoziție și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru colectarea corectă a deșeurilor produse;
Am inițiat această propunere legislativă pentru că suntem conștienți de lipsa măsurilor sustenabile din cadrul acestor evenimente. S-au făcut pași importanți în ultimii ani, însă este nevoie de mult mai mult pentru o tranziție sănătoasă, corectă și constantă în îmbrățișarea pe deplin a conceptului. De asemenea, suntem convinși de faptul că organizatorii marilor festivaluri din România vor găsi de bun augur să implementeze viitoarea lege, care își propune să reducă impactul negativ asupra mediului și să contribuie la protejarea acestuia”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act For Tomorrow.