Exclusiv GR: Eticheta verde a adus 2.000 de euro la buget

Floarea este simbolul etichetei ecologice a Uniunii Europene si a fost creata de Comisia Europeana in 1992. Floarea Europeana, valabila si in Romania, reprezinta o schema unica de certificare, facultativa, menita sa ajute consumatorii sa distinga produsele si serviciile verzi.

Obtinerea licentei ii costa pe cei dornici de o astfel de certificare aproximativ 200 de euro, iar, pana acum, la bugetul de stat, au fost incasati 2.000 de euro din ecoeticheta. Banii din aceasta taxa sunt incasati de Ministerul Finantelor si varsati integral la bugetul de stat.

Text de Mihaela Pavnutescu

Scopul introducerii etichetei ecologice este acela de a promova produsele cu impact redus asupra mediului. Schema de etichetare ecologica este deschisa tuturor produselor si serviciilor, cu exceptia substantelor sau a preparatelor clasificate ca fiind foarte toxice ori daunatoare consumului sau mediului. Pentru implementarea schemei de etichetare ecologica, in Romania, a fost infiintata Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice, organ consultativ cu rol in luarea deciziilor privind acordarea etichetei ecologice.

In Romania, 7 companii au ecoeticheta

„In Romania, sunt sapte companii care au obtinut eticheta ecologica. Hotel Saturn a primit o eticheta ecologica pentru serviciile de cazare turistica, acordata in anul 2008. Compania Maguay are doua etichete ecologice pentru calculatoare personale si pentru laptopuri, acordate in anul 2008; hotelul Crowne Plaza detine o eticheta ecologica pentru serviciile de cazare turistica, acordata in anul 2009. Duraziv Color a obtinut, de asemenea, o eticheta ecologica pentru produsul Duraziv fara miros, vopsea superlavabila alba pentru interior si baza de nuantare, cu Kauciuc, acordata in anul 2011, iar Vila Piatra Soimului are o eticheta ecologica pentru serviciile de cazare turistica ale vilei, acordata in anul 2011. Firma de vopsele Köber are patru etichete ecologice, iar Drückfarben Romania are doua etichete ecologice, pentru produsele de vopsea de interior Kraft EcoNatura si pentru amorsa EcoNatura, acordate in anul 2011”, a declarat, pentru „Green Report“, Daniela Toma, consilier Directia Controlul Poluarii si Evaluarea Impactului din Ministerul Mediului si Padurilor.

Eticheta UE ecologica incurajeaza produsele cu un impact minim asupra mediului, in timpul fazelor de productie, de distributie, de consum sau de utilizare, si identifica performanta de mediu, generala, a produselor ori a serviciilor, bazata pe analiza ciclului de viata.

IMM-urile beneficiaza de finantari nerambursabile

„Taxa solicitata pentru obtinerea etichetei UE ecologice, valabila si in Romania, este fixa si reprezinta echivalentul, in lei, a 200 de euro. Intreprinderile Mici si Mijlocii pot obtine finantari nerambursabile pentru obtinerea etichetei Uniunii Europene ecologice prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice 2007–2013”, potrivit Danielei Toma.

Astfel, IMM-urile pot obtine finantari publice de pana la 65% pentru o perioada de trei ani de la Ministerul Economiei si Finantelor.

Operatorul economic care doreste sa obtina eticheta ecologica europeana trebuie sa solicite acest lucru autoritatii competente. Pentru toate grupele de produse sau servicii, aspectele ecologice relevante si criteriile corespunzatoare au fost identificate pe baza unor studii stiintifice complete asupra aspectelor de mediu legate de intregul ciclu de viata al acestor produse si in urma consultarii, in cadrul Comitetului Uniunii Europene pentru Eticheta Ecologica.

Membrii acestui comitet sunt reprezentanti ai autoritatilor competente din toate statele membre ale UE, ONG-uri cu activitate in domeniul protectiei mediului, asociatii ale consumatorilor, sindicate, producatori si distribuitori.

Eticheta ecologica europeana este acordata de Ministerul Mediului. Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice este un organ consultativ cu rol in evaluarea dosarului.

Eticheta ecologica europeana are un caracter selectiv, atesta calitatea utilizarii unui produs ori serviciu si calitatea sa ecologica, garanteaza o selectivitate a produselor ori a serviciilor prin nivelul de exigenta a criteriilor care stau la baza acordarii ei. Eticheta are un caracter dinamic si evolutiv, este atribuita pentru o anumita perioada de timp, echivalenta cu valabilitatea criteriilor (3-5 ani), urmand ca solicitarea acesteia sa fie reinnoita.

Citeste mai mult despre Eticheta verde a adus 2.000 de euro la buget
 

spot_img

Ultimele știri