Evenimentul zilei: Gazprom pregătește banii pentru Oltchim și Arpechim. Un nou gigant petrolier se formează în România

Gazprom e până acum singura companie interesată să cumpere și Oltchim, și Arpechim, pe care proprietarii negociază să le vândă aproape simultan.
Oltchim așteaptă până pe 17 aprilie oferte pentru licitația din 31 mai.

Cumpărătorul combinatului chimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea va avea acces și la camera de date a rafinăriei Arpechim din Pitești, în caz că vrea să cumpere ambii procesatori, spun surse apropiate negocierilor.

Oltchim va fi privatizat până la sfârșitul lui mai în timp ce Arpechim aparține Petrom și a fost închisă în urmă cu un an, însă cele două fabrici nu valorează aproape nimic una fără cealaltă.

Arpechim Pitești este una dintre cele cinci mari rafinării de petrol din România, cu o capacitate de procesare comparabilă cu a Petromidia, Rafo sau Petrotel Lukoil, ceilalți competitori de pe piața de rafinare. Rafinăria deține și o instalație de petrochimie care furnizează materia primă necesară combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Încercări de consolidare a celor două operațiuni în aceeași companie au mai fost, dar FMI a cerut ca Arpechim să NU fie răscumpărată de la Petrom înainte de privatizarea Oltchim.

Dacă Arpechim și Oltchim vor fi cumpărate de aceeași companie, noul proprietar ar intra pe piața carburanților și petrochimiei direct pe locul doi, după Petrom.

Citeste mai mult pe evz.ro

spot_img

Ultimele știri