Eurelectric: rețelele electrice din UE au nevoie de investiții de cel puțin 375 miliarde de euro până în 2030

Eurelectric solicită Uniunii Europene şi factorilor de decizie să elaboreze o strategie de electrificare totală din surse verzi pentru decarbonarea economiei, în contextul propunerilor de directive „Fit for 55”, arătând că reţelele de electricitate vor avea nevoie de investiţii între 375 şi 425 de miliarde de euro până în 2030.

„Electrificarea directă este o soluţie foarte eficientă pentru a renunţa treptat la combustibilii fosili şi a reduce emisiile de CO2. Factorii de decizie trebuie să facă paşi rapizi şi decisivi pentru a pune electricitatea curată în mijlocul transformării”, a declarat Jean-Bernard Levy, preşedintele Eurelectric, într-un comunicat.

Organizaţia a identificat patru zone indispensabile pentru succesul tranziţiei.

În primul rând, electrificarea este coloana vertebrală a oricărei strategii sustenabile de decarbonare, în sectoare precum transportul, încălzirea sau industria, în paralel cu reducerea taxelor pentru electricitate.

În al doilea rând, capacităţile din surse regenerabile ar trebui cel puţin dublate, pentru a decarbona sectorul energetic şi a acoperi necesarul crescut de energie curată.

Investiţiile în acest sector au nevoie de cadre fiscale şi de reglementare coerente, predictibile, stabile şi transparente.

Eurelectric menţionează şi importanţa unui sistem robust de tranzacţie a certificatelor de emisii. La fel de necesară este şi eliminarea oricăror intervenţii politice.

Al treilea principiu la care se referă organizaţia de electricitate este infrastructura de reţea, care are nevoie de proceduri simple şi rapide pentru a susţine succesul decarbonării.

În al patrulea rând, sunt necesare investiţii în digitalizarea sistemului de distribuţie. Până în 2030, 375 – 425 de miliarde de euro sunt necesare pentru a susţine operatorii de reţea să primească 500 GW de electricitate regenerabilă suplimentară, adică jumătate din întreaga capacitate europeană, pentru a alimenta 40 – 50 de milioane de pompe de căldură şi 40 – 70 de milioane de vehicule electrice.

„Dacă vrem să putem livra cantităţile necesare de electricitate pentru decarbonarea economiei, asigurând în acelaşi timp rezilienţa şi siguranţa în aprovizionare, avem nevoie de investiţii masive în tehnologii de decarbonare, de energie regenerabilă, de stocare şi soluţii de digitalizare. De asemenea, avem nevoie şi de un cadru legal care să ne ajute să accelerăm electrificarea sectoarelor”, a mai spus preşedintele Eurelectric.

Eurelectric este o asociație ce reprezintă peste 3.500 de companii de producție, distribuție și furnizare a energiei electrice din Uniunea Europeană.

spot_img

Ultimele știri