Aparatele electrice de tip watercooler si purificatoarele de apa pot deveni mai economice, datorita unui dispozitiv electronic denumit Power Down.
Dispozitivul a fost lansat in luna aprilie de compania La Fantana, in cadrul unui program denumit “Economisesti, zambesti, salvezi”.
Noul proiect de responsabilitate sociala isi propune sa constientizeze clientii in privinta consumului de energie irosit de watercoolere si purificatoare, atunci cand acestea sunt lasate in priza fara a fi utilizate – de exemplu noaptea sau in zilele nelucratoare. Dispozitivul Power Down ajuta la economisirea a 4.8 euro lunar.
Pe de alta parte, reducerea consumului de energie electrica contribuie si la reducerea emisiilor de CO2, la nivel global.
Timer digital special conceput pentru watercooler
“Power Down este un timer digital, care poate fi programat de utilizator astfel incat sa intrerupa alimentarea cu energie electrica a watercooler-ului la o anumita ora, si sa reporneasca alimentarea la ora stabilita. Noi recomandam ca momentul pornirii alimentarii sa fie cu circa 20 de minute inainte de inceperea activitatii in institutie, astfel ca watercoolerul sa aiba timp sa raceasca apa”, a declarat, pentru Green Report, Ana Gate, manager de marketing La Fantana.
Dispozitivele Power Down pot fi oferite clientilor La Fantana contra unei chirii de 2 euro pe luna, care se adauga chiriei percepute pentru utilizarea dozatorului de apa.
In magazinele din Romania exista deja timere electronice care pot fi cumparate la preturi care incep de la 30 – 40 de lei. Cele mai multe modele din comert sunt insa destinate consumatorilor electrici de putere mai mica (de exemplu televizoare), nefiind potrivite pentru aparate electrocasnice cu consum mai mare (cum ar fi watercoolerele sau aparatele de aer conditionat). Un timer electronic potrivit pentru un watercooler costa, in magazin, peste 100 de lei. Power Down este conceput pentru watercoolere si purificatoare de apa, dar poate fi utilizat si la alti consumatori electrici.
Potrivit statisticilor oferite de compania La Fantana, din cele 720 de ore ale unei luni, romanii utilizeaza in medie doar 168 de ore watercoolerul, ceea ce reprezinta doar 23 la suta din timp. Acest calcul este valabil pentru un program de lucru al unei companii de 8 ore/ zi, timp de cinci zile pe saptamana.
Din incasarile dispozitivului Power Down, compania La Fantana sustine proiectele Asociatiei Sport pentru Viata, infiintata acum 6 ani de Gabriela Szabo. Proiectul derulat impreuna cu La Fantana are ca beneficiari copiii din centre de plasament, dorind sa se apropie de acestia pentru a-i invata ce inseamna sanatatea si cum pot avea grija de corpul si de mintea lor.
“Va multumesc ca ati inteles importanta miscarii si ca le sunteti alaturi copiilor din centrele de plasament, prin donatia care se face Asociatiei Sport pentru Viata, la achizitionarea sistemului Power Down. Este extrem de important sa avem prieteni care sa incurajeze alaturi de noi copiii care isi doresc sa faca sport”, a declarat Gabriela Szabo.
Lider pe piata serviciilor de apa potabila pentru birouri
La Fantana are o istorie de peste 10 ani in Romania si in prezent este lider de piata pe segmentul serviciilor complete de aprovizionarea cu apa in sistem watercooler si purificator, atat pentru companii, cat si pentru mediul rezidential. Grupul La Fantana numara in prezent peste 720 de angajati in Romania si Serbia, doua unitati de imbuteliere in Romania (una la Bucuresti si una la Talmaciu) si o unitate de imbuteliere la Mitrovo Polje, in Serbia.
La Fantana are in Romania peste 33.000 de clienti, mai ales companii si institutii, iar numarul watercoolerelor instalate este de 67.000.
Potrivit site-ului companiei, La Fantana a avut in anii 2009 si 2010 o cifra de afaceri de circa 17 milioane de euro, cu vanzari de aproape 80 milioane de litri de apa imbuteliata.
Citeste si:
7 probleme in alimentarea electrica
Responsabilitatea Corporativa atinge cel mai ridicat nivel din toate timpurile