Text de Alex Bara
Relocarea sau depozitarea de deseuri industriale trebuie sa indeplineasca o serie intreaga de criterii stricte si costisitoare, greu de monitorizat fara un sistem administrativ functional si corect.
Iar incinerarea la temperaturi inalte, conform Greenpeace, pe baza analizei emisiilor de ardere, arata prezenta resturilor de clorobenzen, naftalina, 1,2,4,5-tetraclorobenzen, produse de degradare ale celui mai cunoscut pesticid sintetic – Dichlorodiphenyltricloroetan; la o eficienta de distrugere si eficienta distrugere/indepartare prin incinerare de 97.90%-99.99%.
Ce trebuia sa aduca licitatia de la Turda
- Acces public la documente si studii elaborate pe bani publici privind situl contaminat.
- Tratarea sitului de catre o firma cu experienta similara dovedita si nu doar eliberarea amplasamentului si re-stocarea la nu se stie cati kilometri distanta pentru „a reusi” contaminarea altor soluri.
- Pentru o zona cu contaminare istorica de asemenea anvergura, criteriile impuse in caietul de sarcini: in 21 zile eliberare si apoi inca un an tratare/eliminare; pretul cel mai mic castiga in detrimentul solutiei tehnice si fara tintirea celei mai nepoluante oferte contravine principiilor Managementului Performant de Mediu al conventiilor POP s.
- Integrarea procedurii de tratare si adaptarea mutuala pentru beneficii maxime pentru tara (de exemplu: achizitionarea unui sistem de tratare mobil si operarea acestuia pentru eliminarea deseurilor din mai multe situri).
Conflict de interes cu fes
- Imposibilitatea fizica de eliberare a amplasamentului si remedierea suprafetei contaminate (evacuare, transport si relocare/depozitare temporara a 50.000 de tone de deseuri) de pe o suprafata de 12.614 metri patrati de la data-limita pentru depunerea candidaturilor:
27.04.2009 pana la 15.05.2009. - Proiectul tehnic nu se putea realiza decat dupa compararea studiilor tehnice (raport geotehnic) cu conditiile specifice din teren.
- Asocierea condusa de EuroConstruct 98, desemnata castigatoare, include firma ICPM &MINESA SA, care se ocupa de opt ani, pe bani publici si fara rezultate sustenabile, de problema sitului contaminat ce a facut obiectul licitatiei. Asadar, mai importante erau atribuirea si plata salariilor la institut?
- In fisa de date a achizitiei, autoritatea competenta mentioneaza ca decontaminarea efectiva a materialului contaminat si obtinerea tuturor avizelor, autorizatiilor si acordurilor necesare potrivit legii in vigoare se vor stabili la negociere. Deci, mai importanta era atribuirea si nu decontaminarea?
- HCH la depozitare nu poate ajunge in depozit industrial decat daca valorile-limita aplicate pentru deseuri periculoase, prevazute in tabelele 4.1 si 4.2 ale OM 95/2005, se incadreaza in limitele de acceptare a deseurilor periculoase (concentratie sub 50 mg/kg); concentratia de la Turda fiind de 11.737-816 mg/kg;
- Respectarea legii si obtinerea actelor adminstrative cu „viteza de 299.792.458 m/s”: Conform HG 1061/10.09.2008 si M.Of. 672/30.09.2008, orice transport de deseuri pe teritoriul Romaniei se face prin aprobarea transportului de catre agentiile de protectia mediului, expeditor si instalatia de tratare/ eliminare a destinatarului, cu notificarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta
Deci timpul efectiv si eficacitatea prin care trebuia sa se faca tratarea deseului nu a fost o conditie impusa in prealabil ca si imperativa?
Acum ca ma simt mai neimplinit ca roman, pana la o noua negociere accelerata gen 75527, sper sa nu strangem toate premisele pentru un nou val masiv de emigranti, sa ramana cine trebuie si sa iasa din urne doar intre ei. Si atunci sa vezi licitatii SF, cand din greseala vor aparea alte halde de steril in drumul proiectelor grandioase. Poate o eliberare de amplasament si remediere de suprafata contaminata vor fi facute in sapte zile, in cat timp s-a facut lumea?