Depozitul de deşeuri Iridex îşi încetează activitatea

Iridex, în calitate de operator al depozitului de deșeuri Chiajna anunță că depozitul încetează activitatea pentru că Primăria Municipiului București nu a mai prelungit prin act adițional contractul pe care îl are încheiat cu compania până la atingerea capacității proiectate și autorizate de depozitare.

groapa gunoi deșeuri ministerul mediului

„Depozitul pentru eliminarea deșeurilor, obiectiv al PMB, administrat de Iridex a fost realizat și operat în baza contractului nr. 955/1999, încheiat cu PMB. Pe toată durata contractului depozitul a funcționat în deplină legalitate, legalitate oferită de contractul susmenționat”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Neprelungirea acestui contract obligă la sistarea activității, conform prevederilor contractuale, PMB urmând să preia întreg depozitul și amenajările aferente.

Printr-un act adițional la contractul existent, pentru activitatea de monitorizare post închidere, Iridex spune că se va asigura legalitatea desfășurării acestei activități.

Efectele închiderii depozitului

Sistarea depozitării în lipsa unui asemenea act adițional poate conduce la oprirea tuturor instalațiilor aferente depozitului, fapt ce, potrivit Iridex, „poate produce un grav accident de mediu, cu efecte deosebite asupra populației”:
– Oprirea instalațiilor de epurare a levigatului – partea lichidă din deșeuri – conduce la posibila deversare a acestora în Lacul Morii și râul Dâmbovița infectând aceste ape, prin deversarea a peste 500 mc/zi de ape poluate, toxice;
– Oprirea instalațiilor de ardere a gazelor de depozit extrase poate duce la eliberarea în aer a peste 25.000 mc gaze cu conținut de substanțe dăunătoare sănătății;
– Sistarea activității de depozitare poate duce la perturbarea serviciilor publice de gestionare a deșeurilor din Sectorul 1, Sectorul 6 și Sectorul 2 dar și a celor din împrejurimile Bucureștiului (localitățile Snagov, Voluntari, Chiajna și alte aproape 25 localități) cu grave efecte asupra poluării localităților, acest lucru fiind un atentat la sănătatea populației;
– Sistarea activității de depozitare poate conduce la efecte economice asupra operatorilor de salubritate, mergând chiar până la intrarea în faliment.

„Menționăm că din august 2020 și până în prezent am transmis PMB câteva scrisori și 3 notificări prin care am solicitat să-și exprime opțiunea referitor la oprirea depozitării și preluarea depozitului precum și încheierea unui act adițional privind securizarea depozitului. La niciuna din aceste scrisori și notificări PMB nu a dat nici un fel de răspuns”, arată sursa citată.

Iridex a anunțat societățile de salubritate cu care se află în relații contractuale despre rezilierea acestor contracte, conform clauzelor specifice.

Iridex a fost implicată de-a lungul anilor în mai multe scandaluri legate de poluarea aerului.

Citeşte şi:

CE: România are patru luni pentru a îmbunătăţi calitatea aerului şi pentru a închide gropile de gunoi ilegale
spot_img

Ultimele știri