Curiozități despre animale

Le iubim, ne place să le avem în jurul nostru, sau să le urmărim în documentare, iar unele se transformă rapid în cei mai buni prieteni ai noștri. Totuși, animalele te pot surprinde cu o sumedenie de particularități și caracteristici, pe care probabil că nu le-ai mai auzit până acum. Haide să afli doar câteva dintre acestea!

Cel mai mic mamifer din lume

Cu siguranță știi să enumeri o sumedenie de animale care nasc pui vii, dar știi care este cel mai mic dintre toate? Îți vine să crezi sau nu, dar cel mai mic mamifer de pe Pământ este liliacul bondar. Un astfel de exemplar cântărește aproximativ 2 grame și are circa 30 de milimetri în lungime.

Liliacul bondar trăiește în peșterile calcaroase din zona de vest a Thailandei și a fost recunoscut ca fiind cel mai mic mamifer, conform Guinness Book of World Record. Din păcate, această specie este pe cale de dispariție.

Unele specii de caracatiță depun 56.000 ouă

Imagine de Lothar Dieterich de la Pixabay

Una dintre speciile de caracatiță gigant, care trăiește în Oceanul Pacific, poate depune câte 56.000 de ouă, timp de o lună. La început, acești nou-născuți plutesc în jurul mamei, fără a fi atașați de aceasta sau între ei. Ceva mai târziu caracatița adună fiecare ou, de dimensiunea unui bob de orez și le împletește, pentru a putea avea grijă de toate.

Pisicile au mai puține degete la picioarele din spate

Ai putea crede că pisicile, precum majoritatea mamiferelor, dețin câte cinci degete la fiecare picior. Ei bine, acest lucru este valabil doar pentru picioarele din față, deoarece cele din spate au doar câte patru degete. Conform oamenilor de știință, aceste patru degete ajută felinele să alerge mai rapid.

Balena albastră mănâncă jumătate de milion de calorii

Nu într-o lună sau într-o săptămână, ci doar într-o singură înghițitură, o balenă albastră poate consuma până la 457.000 de calorii. Asta înseamnă o cantitate de energie de 240 de ori mai mare decât cea necesară pentru a înghiți toate creaturile marine ingerate.

Pentru a putea ajunge la acest număr, oamenii de știință au măsurat dimensiunea maxilarului unei balene, pentru a putea estima volumul pe care gura acesteia îl are. Firește, au luat în calcul și tipul de crustacee pe care o balenă îl consumă, cu denumirea de krill.

Bufnițele nu au globi oculari

Probabil ai observat faptul că bufnițele își pot roti capul incredibil de mult. Asta se datorează faptului că bufnițele nu au globi oculari. Ele au de fapt niște tuburi oculare, care nu se pot mișca precum ochii noștri, așa că păsările sunt nevoite să își miște capul sau întregul corp pentru a vedea periferic. Evoluția a făcut ca bufnițele să își poată roti capul chiar și la 270 de grade.

Girafele au limba extrem de lungă

Imagine de Annabel_P de la Pixabay

 

Probabil știi deja că girafele sunt cele mai înalte animale de pe Terra, dar sigur nu știai faptul că ele au limbile de la 45 cm, până la 55 cm. Acestea s-au dezvoltat în timp, pentru a putea consuma frunzele de acacia, chiar și pe cele aflate pe cele mai înalte crengi.

Deși arborii de acacia sunt plini de țepi, o girafă își poate înfășura limba în jurul ramurilor și poate rupe frunzele fără a se răni. Fiecare specimen are nevoie să consume circa 30 de kilograme de frunze pe zi, ceea ce înseamnă că o girafă va petrece în jur de 12 ore mâncând.

Un om a sărit mai departe decât un cal la Jocurile Olimpice

Este destul de clar pentru toată lumea că la capitolul sărituri, caii sunt campioni. Totuși, în mod incredibil, recordul pentru cea mai lungă săritură este deținut de către un om, reușită care detronează recordul stabilit în prealabil de un cal.

În anul 1900, un cal a stabilit un nou record, sărind 6,10 metri în lungime. Ceva mai târziu, în anul 1991, Mike Powell a sărit 8,95 metri în lungime, în cadrul Jocurilor Olimpice, doborând cu grație toate recordurile anterior obținute.

Cea mai mare rozătoare din lume este capibara

Capibara, denumit și porc de apă, este o rozătoare de mari dimensiuni, care poate fi găsită preponderent în America de Sud. Capibara este un înotător foarte bun și îi place să înoate cu ochii, nările și urechile deasupra apei.

Capibara sunt recunoscuți pentru stilul lor calm și încet, dar și pentru faptul că reprezintă un mijloc de transport ideal, pentru unele păsări. Zburătoarele călătoresc adesea pe spatele acestor rozătoare și drept răsplată îi ajută consumând insectele și gândacii care se ascund în blana lor.

Unii papagali trăiesc mai mult decât stăpânii lor

Există specii de papagali care pot trăi chiar și peste vârsta de 60 de ani. Cel mai bătrân papagal cunoscut se numea Cocky Bennett, din specia cockatoo, care a ajuns până la incredibila vârstă de 120 de ani.

Acesta a aparținut Căpitanului Ellis și și-a petrecut o bună parte din viață călătorind pe mare, pe barca acestuia. După moartea lui Ellis, Cocky a fost adoptat de către nepotul căpitanului, ca mai apoi să fie preluat de către soția acestuia. Papagalul și-a petrecut ultimii ani din viață în Sea Breeze Hotel, încântând invitații.

Un urs grizzly poate distruge o bilă de bowling

Imagine de Sage Scott de la Pixabay

Ursul grizzly este un animal impresionant, având o greutate de peste 300 de kilograme. Mușcătura unui urs grizzly este atât de puternică încât poate sfărâma o bilă de bowling, aceasta având o forță de peste 8.000.000 pascali, conform National Geographic.

Deși sunt animale masive, cu o forță incredibilă, care pot doborî cu ușurință orice tip de pradă, una dintre sursele lor preferate de hrană sunt moliile. Au fost observate situații în care urși grizzly au consumat peste 40.000 de molii într-o singură zi.

Peștii au o memorie bună

Deși în popor se spune că peștii nu țin minte informații, în realitate aceștia au o memorie destul de bună. Unele specii pot chiar să recunoască și să își amintească oamenii care îi hrănesc. Studiile realizate în acest scop au scos la iveală faptul că unii pești pot recunoaște și diverse sunete și părți muzicale, chiar și după ce au fost eliberați în sălbăticie.

Care informație te-a surprins cel mai tare: forța ursului grizzly, cea mai mare rozătoare din lume sau numărul de calorii pe care îl consumă zinic o balenă albastră? Creează un top favorite și împărtășește-l cu toți cunoscuții!

spot_img

Ultimele știri