Primul pui de zimbru s-a nascut in rezervatia de zimbri de la Vama Buzaului, unde in prezent exista sase exemplare, iar numarul acestora se va dubla, dupa ce rezervatiei ii vor mai fi donate alte sase animale, transmite corespondentul Mediafax.
„Rezervatia de zimbri s-a deschis cu cinci exemplare de zimbri donate prin Organizatia Europeana a Zimbrilor. Au fost doua exemplare din Elvetia, doua din Austria si unul din Italia. O femela adusa din Austria era deja gestanta cand a ajuns la noi si a fatat duminica“, a declarat ieri Mihai Pascu, coordonator proiect in cadrul Directiei de Coordonare Integrare Europeana a Consiliului Judetean Brasov.