Cum a ajuns România să îi mai „taie coada”: de la estimări de până la 12.000, am ajuns la „peste 4.000 de urși”

România are în prezent peste 4.000 de exemplare de urși, acest număr fiind avansat de specialişti, a declarat, la Braşov, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, care a menţionat că în lunile următoare se va face o evaluare privind populaţia de urs.

În ultimii ani, numărul estimat al urșilor din România a variat foarte mult, iar numărul avansat la acest moment de ministrul mediului este cel mai mic de până acum. Cu toate că în urmă cu câțiva ani, România a raportat la Comisia Europeană 6.700 de exemplare, ministrul mediului vorbește acum despre o „creștere a populației” de urs.

Am auzit azi o părere exprimată de specialişti – 4.000 şi ceva de exemplare la nivel naţional. Nu avem o evaluare la zi, vom face una în primăvară. În urma creşterii populaţiei, ursul s-a extins în judeţe în care nu a mai fost văzut, nu au mai fost pagube, a ajuns în sudul ţării, la Galaţi, Craiova. (…) Analizăm împreună cu specialiştii să găsim o soluţie„, a afirmat ministrul, citat de Agerpres, cu ocazia prezentării proiectului „Life for bear – Conservarea populaţiei de urs brun din România”.

Conform managerului de proiect, Raul Jurj, de la ICAS Braşov, colaborarea specialiştilor cu autorităţile locale privind această problemă s-a îmbunătăţit în ultimii ani.

În România, la ora actuală sunt probleme cu ursul, atât probleme la nivel social, cât şi la cel administrativ. Avem sprijinul autorităţilor să le rezolvăm. (…) Colaborarea cu Braşovul s-a îmbunătăţit, dar în urmă cu doi ani nu aveam o credibilitate faţă de autorităţile locale„, a afirmat specialistul braşovean.

Potrivit acestuia, densitatea cea mai mare a populaţiei de urs la nivel de judeţ este în Covasna – peste 18 urşi pe 100 de kilometri pătraţi. Din punctul de vedere al habitatelor, cea mai mare densitate este în municipiul Braşov şi în zona din jurul acestuia, de un urs pe kilometru pătrat.

În urmă cu câțiva ani, România a raportat către Comisia Europeană o estimare în jur de 6.700 de exemplare. ONG-urile evaluau și ele că undeva între 6.000 și 7.000 de exemplare de ursine ar exista în România. Vânătorii însă avansau cifre care mergeau până la 12.000 de exemplare, spuneau specialiștii din cadrul Școlii pentru jurnaliști de mediu, organizată de Asociația Parcul Natural Văcărești. Metoda lor de numărare este însă pusă sub semnul întrebării, pentru că un urs poate parcurge 200 de kilometri într-o zi, deci poate fi numărat de mai mulți vânători, spuneau experții atunci. Detalii aici: Șase motive pentru care urșii coboară tot mai des din pădure

În octombrie anul trecut însă, Fundația Conservation Carpathia a identificat urșii de pe o suprafață de 1.200 kilometri pătrați (120.000 ha) din Munții Făgăraș și împrejurimi, în cadrul primului studiu genetic din România. Numărul urșilor găsiți atunci părea să contrazică estimările inițiale și cifrele umflate, avansate de vânători.

Au fost recoltate 1.426 de probe de ADN cu o rată de succes a analizelor de laborator de 63%. Au fost identificați doar 283 de urși, 137 femele și 146 masculi, iar prin modelare statistică a fost estimată densitatea populației la 17-18 urși/100 km pătrați (10.000 ha) – arăta studiul. Detalii aici: Premieră în România – recensământ al urșilor bruni, prin metode genetice

Citește și: WWF: Legea privind intervenția la urși poate crea premisele vânătorii la trofeu, în forma adoptată de Parlament

spot_img

Ultimele știri