MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de a 9-a ediție a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi acordate finanțări cu valoare totală de 290.000 de lei tinerilor sportivi și artiști.
Perseverența și munca sunt premisele obținerii de rezultate, atât în sport cât și în artă. MOL România își urmează misiunea de a fi un sprijin constant pentru tinerii talentați, cu un program început în urmă cu mai bine de opt ani. Ne propunem să rămânem un partener de încredere, pe termen lung, pentru că știm că nu există scurtături în drumul spre performanță. Acești tineri consacra timp și efort pentru a atinge excelentă, demonstrându-ne tuturor că, pe lângă înzestrare și talent, rezultatele vin ca urmare a disciplinei, concentrării și dăruirii”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.
Programul oferă 290.000 lei în sprijinul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale pentru tinerii sportivi și artiști cu vârste între 8 și 18 ani respectiv pentru categoria 18+.
După opt ediții consecutive, mulți tineri sportivi și artiști au câștigat experiență în managementul propriilor valori, au învățat să conceapă un dosar de candidatură și au înțeles responsabilitatea financiară. Această experiență acumulată sta la baza inițiativei lor de a contribui la promovarea programului prin calitatea de ambasador al talentului. Este poate cea mai mare reușită a programului de până acum”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.