Hotarele Rezervatiei "Delta Dunarii" au fost astfel croite de catre guvernatorul Deltei incit jumatate din suprafata sa fie lasata la dispozitia vinatorilor. Ministrul Mediului a interzis vinatoarea cind a aflat.
Zeci de mii de pasari au fost impuscate inainte de a apuca sa ajunga in zona protejata
Guvernatorul Deltei Dunarii, Paul Cononov, a redus din condei zona protejata de catre UNESCO a Rezervatiei "Delta Dunarii", de la 550 de mii la 300 de mii de hectare. Pe restul, Ministerul Agriculturii s-a grabit sa infiinteze fonduri de vinatoare. Aceasta a fost ultima batalie in razboiul dintre vinatori si ecologisti inainte ca ministrul Mediului sa ceara expres, saptamina trecuta, interzicerea vinatorii pe intregul teritoriu al Deltei.
Delta a intrat in 1991 in patrimoniul universal UNESCO, statut care ar fi trebuit sa insemne interzicerea vinatorii, dar incercarile in acest sens nu s-au materializat. Insa din 2006, Legea vinatorii a interzis in mod expres vinatoarea in zonele protejate. Raspunsul Administratiei Deltei Dunarii, condusa de Paul Cononov, a fost intocmirea unei harti in care zona protejata de UNESCO se intinde pe ceva mai mult de jumatate din suprafata Deltei Dunarii. Pe baza acestei harti, Ministerul Agriculturii a constituit, in mod legal, 18 fonduri de vinatoare, dispuse de jur-imprejurul zonei considerate protejata.
Totusi, atit Institutul National de Cercetare si Dezvoltare al Deltei Dunarii, cit si Ministerul Mediului sustin ca toata suprafata Deltei ar trebui sa fie zona protejata. De asemenea, pe site-ul UNESCO, Delta figureaza ca arie protejata pe toate cele 550.000 de hectare. In plus, toata suprafata Deltei este declarata Arie de protectie speciala avifaunistica, intrind in Reteaua ariilor protejate international NATURA 2000.
Cu toate acestea, Cononov sustine in continuare ca varianta sa este cea buna. "Culturile agricole si batatura oamenilor nu pot fi patrimoniu UNESCO. Datele de pe site-ul organizatiei sint gresite", sustine Paul Cononov. Intrebat ce inseamna ca o zona este patrimoniu UNESCO, guvernatorul a declarat: "In siturile care sint patrimoniu mondial UNESCO nu pot exista fonduri de vinatoare". Ministrul Mediului, Korodi Attila, a cerut saptamina trecuta interzicerea vinatorii in Delta si inca il cauta pe Paul Cononov pentru explicatii. Korodi sugereaza ca nici macar nu ar fi vazut inca harta lui Cononov.
"Am cerut ministrului Agriculturii sa se interzica vinatoarea in Delta. Conform legii, in zonele protejate nu se poate vina. In ceea ce priveste statutul Deltei Dunarii, nu stiu ce harta a intocmit guvernatorul Deltei. De patru zile i-am cerut aceasta harta. Inca nu am primit nici un raspuns", a declarat Korodi Attila. Specialistii din cadrul Departamentului de Biodiversitate al Ministerului Mediului insista insa intr-o nota remisa redactiei Cotidianul ca toata suprafata Deltei Dunarii este desemnata sit al patrimoniului natural universal sub patrimoniul UNESCO.
Si reprezentantii Ministerului Agriculturii au admis ca, daca Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii" este patrimoniu UNESCO sau este arie protejata NATURA 2000, aceasta trebuie exclusa de pe harta vinatorii. "Daca intreaga Delta este patrimoniu UNESCO, atunci, potrivit legii, vinatoarea nu se va mai practica acolo", a declarat Daniel Dicu, directorul Directiei de Management Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Acesta precizeaza insa ca documentul pe baza caruia s-au constituit fondurile actuale de vinatoare il reprezinta harta lui Paul Cononov.
Pe de alta parte, vinatorii sustin ca interzicerea vinatorii in toata Delta va afecta ecosistemul. "Pradatorii precum vulpea si sacalul se inmultesc foarte repede si fac ravagii in cuiburile pasarilor. Interzicerea vinarii va afecta ecosistemul. Este a treia incercare de interzicere a vinatorii in Delta. Acum patru ani s-a invocat motivul ocrotirii pasarilor. Acum doi ani, problema a fost aparitia gripei aviare. Acum vor sa elimine fondurile de vinatoare, pentru a-i indeparta pe administratorii actuali, dupa care vor reveni asupra deciziei. Si in acest fel, alte asociatii de vinatoare vor dobindi fondurile spre gestionare", sustine Nicolae Selaru, presedintele Asociatiei Generale a Vinatorilor si Pescarilor din Romania.
Potrivit legislatiei internationale, in Rezervatie pot fi efectuate numai activitati traditionale, astfel incit s-a stabilit ca in zona asa-numita tampon sa se poata pescui si vina numai traditional. Totusi, vinatoarea s-a practicat in mod masiv, in ciuda a doua tentative de intrerupere. Prima s-a intimplat in 2003, la dispozitia Guvernului, dar vinatorii au avut cistig de cauza.
In 2004, autoritatile au emis un ordin prin care s-au stabilit cotele de vinatoare la 4.600 de giste salbatice, 9.200 girlite, 3.800 de lisite, 3.020 de fazani si 23.150 de rate salbatice. In anul urmator, gripa aviara a salvat pasarile si animalele de vinatori pentru doua saptamini, insa in 2006 si 2007 s-a vinat din nou.
Pentru mai multe informatii vizitati Cotidianul