Copiii au nevoie să se joace afară și să experimenteze mai mult ca niciodată, spun oamenii de știință într-un nou documentar. Printre tipurile de joacă pe care aceștia le recomandă sunt și cele riscante, cu focul sau cu unelte.
Un nou documentar „The Power of Play” surprinde noile teorii ale oamenilor de știință legate de joacă. Dacă până acum se credea că jocul pregătește copilul pentru viața de adult, cercetătorii au descoperit că acesta are un efect puternic asupra dezvoltării psihicului acestuia.
Așa cum explică filmul realizat de CBC și disponibil numai în Canada, joaca dezvoltă cortexul prefrontal, partea responsabilă cu estimarea riscurilor și cu gestionarea stresului. Atunci când un copil este privat de joacă, acesta va crește un adult mai puțin empatic și mai puțin capabil să citească emoțiile celorlalți.
Prima parte a documentarului de 45 de minute, povestit de David Suzuki, surprinde joaca din regnul animal, inclusiv la vietăți la care nu te-ai gândi că sunt jucăușe: dragoni de Komodo, pești, șobolani, păienjeni și caracatițe.
Dr. Sergio Pelli de la Universitatea Lethbridge din Alberta a publicat un studiu în care a descoperit că cortexul prefrontal al șobolanilor albi care nu s-au jucat atunci când erau mici era nedezvoltat, iar celulele nervoase erau dezorganizate.
„Îngrijorarea mea este că dacă nu lăsați copiii să se joace nu vor avea parte de acele experiențe care îi vor pregăti pentru a fi capabili să se descurce cu viața impredictibilă de adulți”, a declarat acesta, potrivit TreeHugger.
A doua parte a documentarului arată o deteriorare a sănătății psihice a persoanelor tinere, începând cu anii 1980, când jocurile video au început să devină populare, iar îngrijorările părinților privind răpirile au crescut.
Astăzi, unul din 10 studenți este deprimat. Millenialii sunt de trei ori mai predispuși să dezvolte probleme psihologice decât părinții lor, iar un copil canadian petrece, în medie, de trei ori mai mult timp pe un ecran decât afară.
Dr. Mariana Brussoni, profesor de dezvoltarea psihicului la Universitatea British Columbia, crede că cu cât este mai riscantă joaca, cu atât este mai bine pentru dezvoltarea creierului copilului. Cu cât experimentează mai mult, cu atât își împing limitele psihice și fizice și vor depăși fobii care altfel îi vor urmări toată viața de adult.
Prin joacă riscantă, profesorul se referă la foc, la acțiuni care presupun viteză și înălțimi, la scule, iar copilul să se joace singur.
„Implicarea riscului, în aceste tipuri de activități, este un factor foarte important de prevenire a rănilor”, explică Brussoni.
Aceasta spune că se teme că copiii care au crescut în anii 80, feriți de jocuri periculoase, devin acum părinți și că putem asista la un fenomen colectiv de eliminare a acestui tip de joacă.
„Cântăriți între un eveniment nefericit și foarte puțin probabil și ceva ce poate influența fundamental sănătatea și dezvoltarea copilului dumneavoastră”, îi sfătuiește ea pe părinți.
