Summitul COP29 din Baku aduce laolaltă lideri din întreaga lume într-un moment care pare mai tensionat ca oricând.
Pe de o parte, avem o criză climatică urgentă, iar pe de altă parte, un peisaj geopolitic marcat de conflicte și interese divergente.
Aici nu mai vorbim doar despre reducerea emisiilor și promisiuni vagi pentru viitor, ci despre banii reali necesari ca țările în curs de dezvoltare să facă față impactului devastator al schimbărilor climatice.
În plus, reîntoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă aruncă o umbră asupra întregii conferințe – cu un lider american care a făcut o profesie din a nega schimbările climatice, este clar că angajamentele financiare și climatice ale S.U.A. vor fi, cel puțin, incerte.
De data aceasta, Baku nu este doar gazda unui alt summit: este epicentrul unei lupte ideologice și financiare care va defini viitorul climatic al planetei.
Provocările financiare ale COP29
Un raport recent al ONU subliniază că progresele în finanțarea adaptării la schimbările climatice nu sunt suficiente pentru a acoperi decalajul imens dintre nevoi și resurse disponibile.
În timp ce națiunile dezvoltate au furnizat, în 2022, o finanțare de 28 de miliarde de dolari pentru adaptare, această sumă este doar o fracțiune din necesarul estimat de ONU la 187-359 miliarde de dolari anual.
În acest context, liderii din Azerbaidjan speră să adopte o abordare stratificată pentru stabilirea unui „nou obiectiv colectiv cuantificat” – New Collective Quantified Goal (NCQG) – care să ia în considerare atât nevoile exprimate de țările mai sărace, cât și limitele financiare pe care țările dezvoltate sunt dispuse să le accepte.
NCQG este un termen folosit în cadrul negocierilor climatice pentru a desemna o țintă financiară colectivă pe care țările dezvoltate o stabilesc pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare în eforturile lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de adaptare la schimbările climatice.
Această structură ar trebui să includă sume țintite, contribuții de la donatori extinși și propuneri pentru reducerea deficitului de finanțare.
Cu toate acestea, nicio țară dezvoltată nu și-a asumat un angajament specific cu privire la dimensiunea contribuțiilor.
Contextul geopolitic și impactul alegerii lui Donald Trump
Alegerea lui Donald Trump pentru al doilea mandat prezidențial în S.U.A. adaugă o notă de incertitudine pentru viitorul cooperării climatice internaționale. S.U.A., deși a contribuit cu 3 miliarde de dolari la finanțarea climei în 2023, rămâne mult în urma Europei în termeni de sprijin financiar.
„Contribuția S.U.A. nu a fost niciodată la nivelul așteptărilor, sub nicio administrație,” afirmă activistul Alden Meyer de la think tank-ul E3G, citat de The Guardian.
În acest nou context, țările participante la COP29 trebuie să ia în considerare potențialul efect de recul asupra angajamentelor globale de finanțare și reducere a emisiilor.
Președinția Azerbaidjanului a promovat o strategie diplomatică care subliniază importanța unui dialog echilibrat între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Azerbaidjanul, un stat construit pe baza exporturilor de combustibili fosili, vede în această întâlnire o oportunitate de a arăta cum poate fi realizată o tranziție de la dependența de petrol către o economie mai durabilă.
Totuși, „mirosul de petrol” din aerul Baku-ului și flăcările din rafinăriile din apropiere pun în lumină ironia de a găzdui o întâlnire pentru combaterea schimbărilor climatice într-o țară dependentă de combustibili fosili.
Poziția Chinei
China, considerată încă o țară în curs de dezvoltare în contextul negocierilor climatice, a refuzat să își schimbe acest statut, chiar dacă este acum cea mai mare economie și cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume.
Autoritățile chineze insistă că deja oferă, de facto, finanțare climatică sub formă de împrumuturi pentru țările mai sărace. Totuși, un compromis ar putea permite includerea unora dintre aceste împrumuturi ca parte a unei baze extinse de contributori, pe bază voluntară.
„China oferă deja asistență sub formă de împrumuturi, ceea ce reprezintă o contribuție reală,” potrivit unei analize Center for Global Development.
Analiza sugerează că, din 2013, China a pus la dispoziție o medie anuală de aproape 4 miliarde de dolari către țările în curs de dezvoltare, totalizând peste 34 de miliarde de dolari până în 2021, în principal prin canale bilaterale, sub formă de împrumuturi de la băncile sale.
Recent, „finanțarea climatică” a Chinei prin instituții multilaterale a crescut substanțial. Totuși, această creștere a fost însoțită de o scădere a finanțării pe care o acordă Chinei, care a scăzut de la peste 6 miliarde de dolari în 2017, la sub 1 miliard de dolari în 2021.
Surse inovatoare de finanțare: între speranță și realitate
În contextul decalajului semnificativ dintre resursele disponibile și necesitățile financiare pentru adaptare, COP29 explorează soluții inovatoare pentru mobilizarea de fonduri suplimentare.
Printre acestea se numără propuneri de:
- taxe asupra activităților cu emisii ridicate de carbon, cum ar fi extracția de petrol și gaze naturale,
- taxe pe avere – cum ar fi taxa pentru miliardari propusă de Brazilia,
- taxe pe zborurile frecvente și transportul maritim global;
- se vor discuta idei de redirecționare a subvențiilor de la combustibili fosili și agricultură către proiecte durabile.
Însă aceste propuneri inovatoare vin cu propriile provocări. De exemplu, în timpul mandatului lui Biden, S.U.A. au fost reținute față de ideea unei taxe pe avere, iar Janet Yellen, secretarul Trezoreriei, a respins ferm orice inițiativă de acest fel.
Cu Trump la conducere, un om de afaceri care a ocolit taxele ani la rând, probabilitatea ca S.U.A. să susțină astfel de măsuri este și mai mică.
Totuși, chiar și fără contribuția S.U.A., multe alte națiuni ar putea să-și asume roluri de lider în promovarea acestor soluții financiare.
Împărțirea responsabilităților: tensiunile dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare
Discuțiile de la COP29 sunt, de asemenea, marcate de tensiuni între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare cu privire la cine ar trebui să contribuie mai mult la finanțarea acțiunilor climatice.
Într-o lume în care China este acum cea mai mare economie și cel mai mare emițător, dar continuă să fie clasificată drept „țară în curs de dezvoltare” fără obligații de finanțare, au apărut cereri din partea țărilor dezvoltate pentru o redistribuire a responsabilităților.
Pe lângă China, alte țări cu venituri medii – cum ar fi Coreea de Sud și Singapore, și state petroliere precum Arabia Saudită și Qatar – sunt solicitate să contribuie mai mult.
Pentru președinția Azerbaidjanului, concilierea acestor perspective divergente reprezintă o prioritate. Țara și-a asumat un rol de mediator, încercând să creeze o platformă de dialog între părțile care promovează o contribuție mai largă și cele care insistă pe criteriul necesităților financiare.
Acest lucru implică propunerea unei structuri stratificate a NCQG (Obiectivul Colectiv Cuantificat Nou), care include atât nevoile declarate ale țărilor în curs de dezvoltare, cât și obiectivele de finanțare pe care țările dezvoltate sunt pregătite să le susțină.
Implicarea ONU în finanțarea adaptării și apelul pentru reforme structurale
Pe fondul acestui peisaj complex, ONU își reafirmă poziția de catalizator pentru cooperarea internațională, propunând reforme structurale pentru a facilita accesul țărilor în curs de dezvoltare la finanțare.
Raportul ONU din acest an arată că, deși finanțarea publică internațională pentru adaptare a crescut de la 22 de miliarde de dolari în 2021 la 28 de miliarde de dolari în 2022, aceasta este insuficientă pentru a închide golul de finanțare:
„Chiar și atingerea obiectivului Pactului Climatic de la Glasgow ar reduce decalajul de finanțare pentru adaptare cu doar aproximativ 5%”,
se menționează în raportul ONU.
O propunere esențială a ONU pentru a reduce acest decalaj include reformarea băncilor de dezvoltare multilaterală, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, pentru a le permite să acorde împrumuturi în condiții mai favorabile pentru eforturile de adaptare climatică.
Aceste instituții sunt văzute ca surse potențiale de finanțare, mai degrabă decât contribuabilii direcți din țările dezvoltate.
În plus, raportul ONU subliniază necesitatea consolidării capacităților și a transferului de tehnologie pentru a îmbunătăți eficiența măsurilor de adaptare, deoarece eforturile actuale sunt adesea fragmentate, costisitoare și de scurtă durată.
Concluzie: COP29 între speranță și realism politic
Summitul COP29 de la Baku scoate la iveală provocările uriașe ale unei lumi care încă se zbate să găsească echilibrul între angajamentele climatice și realitățile economice și politice.
Într-o perioadă în care schimbările climatice nu mai pot fi ignorate, fiecare grad de încălzire și fiecare tonă de CO₂ contează.
Însă politica internațională și interesele economice nu se aliniază întotdeauna cu urgența ecologică. Realegerea lui Donald Trump sugerează că S.U.A. ar putea să nu fie un jucător-cheie în următorii ani, iar poziția conservatoare a unor țări petroliere complică și mai mult tranziția energetică globală.
De asemenea, acest COP ne reamintește că schimbările climatice nu sunt doar o problemă de știință și tehnologie, ci și una de echitate și responsabilitate.
Țările dezvoltate, care au contribuit istoric la emisiile de gaze cu efect de seră, sunt chemate acum să-și asume un rol mai activ în susținerea financiară a celor mai vulnerabile regiuni. Este o chestiune de justiție climatică.
În timp ce COP29 încearcă să creeze structuri de finanțare inovatoare și să extindă baza de donatori, întrebarea rămâne:
este aceasta o soluție reală sau doar o amânare a unei probleme care continuă să crească?
Poate că acest summit ne oferă o oportunitate să ne uităm în oglindă și să evaluăm cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a salva viitorul generațiilor următoare.
Așa cum unii observatori notează, COP29 nu va rezolva toate problemele, dar dacă poate măcar să clarifice direcția de urmat și să mențină o presiune constantă asupra marilor economii, atunci nu va fi fost în zadar.
Într-un final, poate că vom descoperi că nu este vorba doar despre bani sau energie, ci despre voința de a colabora – o voință de care planeta noastră are nevoie mai mult ca oricând.
Citeşte şi
- OP-ED | PNIESC: România, departe de obiectivele climatice ale UE
- Fermierii servesc planuri pentru agricultură sustenabilă guvernului, CE
- Finanțare pentru proiecte de mediu și biodiversitate în București
- COP16, pe fugă și cu nervi întinși: țările în curs de dezvoltare rămân cu mâna goală
#cop29 #trump #china #GreenReportAnalysis #climatechange #schimbariclimatice #climatefinance #fonduriverzi #fonduripentruclima
