Cea mai puternică erupție vulcanică înregistrată vreodată a fost evenimentul mortal care a lovit Insulele Tonga la începutul acestui an, a anunţat luni o echipă de oameni de ştiinţă condusă de Noua Zeelandă, informează AFP şi DPA.
Vulcanul subacvatic Hunga-Tonga-Hunga-Ha’apai a erupt la jumătatea lunii ianuarie cu o putere echivalentă cu cea a câteva sute de bombe atomice, provocând un tsunami cu înălţimea de 15 metri.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în timpul acestei catastrofe care a distrus locuinţe şi a provocat ruperea cablului de comunicaţii ce conectează arhipelagul la reţeaua de internet. Mica naţiune din Oceanul Pacific a fost astfel izolată de restul lumii timp de mai multe săptămâni, ceea ce a complicat operaţiunile de intervenţie.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul naţional de cercetare a apei şi atmosferei din Noua Zeelandă, o cantitate de materie de aproape 10 km3 a fost expulzată în timpul erupţiei, reprezentând echivalentul a 2,6 milioane de piscine olimpice.
Resturile au fost proiectate în atmosferă la o altitudine de peste 40 de kilometri, ajungând în mezosferă, strat aflat dincolo de stratosferă. „Erupţia a atins o înălţime record; este prima pe care am văzut-o să traverseze mezosfera„, a declarat geologul marin Kevin Mackay.
Erupţia vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha’apai rivalizează cu catastrofa din 1883 provocată de erupţia vulcanului Krakatoa, care a făcut zeci de mii de victime în Indonezia într-o perioadă în care dispozitivele moderne de măsurare nu existau, mai spun oamenii de știință.
„Deşi această erupţie a fost semnificativă – una dintre cele mai mari după Krakatoa – diferenţa este că este vorba despre un vulcan subacvatic şi asta explică parţial de ce au fost valuri tsunami atât de mari„, a adăugat Mackay.
Echipa de cercetători a identificat trei sferturi din materia expulzată în timpul erupţiei, restul fiind alcătuite din particule care s-au dispersat în atmosferă.
Potrivit geologului, norul care s-a ridicat deasupra vulcanului conţinea aproape 2 km3 de particule care au rămas în atmosferă timp de câteva „luni, antrenând apusuri magnifice„, care au fost vizibile chiar şi din Noua Zeelandă, la o distanţă de peste 2.000 de kilometri de Tonga.
Craterul vulcanului este în prezent cu 700 de metri mai adânc, a descoperit totodată echipa de cercetători.
Fluxurile piroclastice rezultate în urma erupţiei, atingând 1.000 de grade Celsius şi o viteză de 700 km/h, au transportat materii vulcanice pe solul marin până la o distanţă de cel puţin 80 de kilometri. „Însă fluxurile piroclastice par să se extindă dincolo de aceasta, poate până la 100 de kilometri„, a precizat Emily Lane, care ocupă funcţia de director de cercetare în cadrul echipei ştiinţifice.
Citește și: Performanța climatică a României scade de la an la an