De ce avem nevoie de Manifestul pentru Circularitatea Textilelor 2030

„Manifestului pentru Circularitatea textilelor 2030”, lansat de divizia de textile a EuRIC, operatorii europeni din domeniul reciclării, prezintă cinci recomandări-cheie de politici pentru atingerea circularității în sectorul textil până în 2030. Acum și ARETEX susține manifestul.

Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX) își reafirmă angajamentul față de principiile economiei circulare, susținând măsuri esențiale pentru îmbunătățirea gestionării deșeurilor textile la nivel național.

În prezent, România generează anual aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile, dintre care mai puțin de 10% sunt reciclate sau reutilizate. Comparativ cu statele vest-europene, unde media colectării per capita variază între 6 și 16 kg, în România acest indicator se situează între 0,5 și 0,7 kg per persoană. Această situație evidențiază nevoia stringentă a unor măsuri concrete pentru creșterea gradului de reutilizare și reciclare a textilelor, în concordanță cu piramida zero deșeuri.

„În contextul în care Uniunea Europeană a impus ca de la  1 ianuarie 2025, colectarea separată a textilelor post-consum să devină obligatorie, România se confruntă cu necesitatea urgentă de a dezvolta o infrastructură adecvată și de a implementa politici eficiente în acest domeniu. Manifestul EuRIC oferă un cadru clar pentru această tranziție, punând accent pe încurajarea reutilizării, stimularea reciclării, implementarea designului sustenabil și consolidarea pieței materialelor reciclate. Toate acestea pot conduce la tranziția către o economie circulară a industriei textile”,

declară Zoltán Gündisch, președinte ARETEX.

În condițiile în care fiecare cetățean al UE generează anual aproximativ 16 kg de deșeuri textile, iar doar 4,4 kg sunt colectate separat pentru reutilizare și reciclare, sunt necesare măsuri urgente pentru a preveni ajungerea acestor deșeuri în gropile de gunoi sau la incinerare. În prezent, mai puțin de 1% din textile ajung să fie reciclate.

Pentru a atinge obiectivele de circularitate, în Manifestul pentru circularitatea textilelor, EuRIC propune o abordare care include:​

Manifestul solicită Uniunii Europene adoptarea unor măsuri politice esențiale, inclusiv:​

  • Reguli de ecodesign.
  • Programe de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP).​
  • Utilizarea Pașapoartelor Digitale ale Produselor (DPP) pentru a îmbunătăți educația consumatorilor.​

De asemenea, EuRIC pledează pentru standarde europene privind statutul de deșeu al textilelor post-consum, politici de comerț echitabil, reglementări echilibrate privind substanțele chimice și o monitorizare mai strictă a conformității, pentru a asigura transparența și a combate dezinformarea ecologică.

„Prin crearea unui mediu în care inovația este încurajată, iar circularitatea este recompensată, EuRIC își propune să reducă impactul de mediu al sectorului textil, să sporească circularitatea textilelor în Europa și să creeze noi oportunități economice pentru operatorii din domeniul reutilizării și reciclării. Manifestul nostru pentru textile trasează pașii necesari pentru atingerea acestor obiective”,

a declarat Mariska Boer, președinta diviziei de textile a EuRIC.

CITEȘTE ȘI: 

Colectarea textilelor a început, dar fără profit nu există reciclare

Lungul drum al textilelor spre reciclare: Cum s-au pregătit autoritățile pentru colectarea obligatorie?

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri