În Uniunea Europeană, aproximativ 42% din deșeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în 2017, arată cele mai recente date ale Eurostat.

De asemenea, în șapte state membre ale UE, mai mult de jumătate din deșeurile de ambalaje din plastic generate au fost reciclate în 2017.
Față de 2005, rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje din plastic a crescut cu 18 puncte procentuale (pp) în UE (de la 24% în 2005 la 42% în 2017). Această tendință în creștere este observată la niveluri variate în toate statele membre ale UE, cu excepția Croației.

Pentru România sunt disponibile date din 2016, care ne plasează pe locul 11, după Suedia şi înaintea Marii Britanii. În acel an, ţara noastră a generat 348.794 de tone de deşeuri de plastic şi a reciclar 167.351 de tone, sub 50%. În anul precedent, am reuşit să reciclăm 167.554 de tone dintr-o cantitate totală de 359.036 tone de deşeuri de plastic.
În 2017, cea mai mare rată de reciclare a deșeurilor de ambalaje din plastic a fost înregistrată în Lituania (74%), în fața Bulgariei (65%), Cipru (62%, date 2016), Slovenia (60%), Cehia (59%), Slovacia (52%) și Olanda (50%).
În contrast, mai puțin de o treime din deșeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în Malta (24%, date din 2016), Estonia, Franța și Finlanda (fiecare 27%), Irlanda (31%), Ungaria (32%), Luxemburg și Austria ( 33%).